În aşteptarea declanşării alegerilor anticipate, vicepreşedintele provizoriu al PLD, Gheorghe Flutur, a recunoscut că se pregăteşte să adune cât mai mulţi membri ai viitoarei formaţiuni de dreapta. Flutur a anunţat că PLD se va consolida şi va primi noi membri, inclusiv dintre actualii parlamentari. -Deocamdată nu dăm publicităţii numele acestora. Trebuie să mai avem discuţii cu ei-, a refuzat Flutur să nominalizeze viitorii liberali-democraţi. În schimb, fostul ministru al agriculturii a recunoscut că PLD îl aşteaptă cu braţele deschise pe ministrul liberal de externe, Mihai Răzvan Ungureanu, dacă acesta se va hotărî să li se alăture.
Vicepreşedintele provizoriu al Partidului Liberal Democrat, Gheorghe Flutur, a confirmat că formaţiunea sa se îndreaptă spre o colaborare cu PD, asemănătoare cu cea din Alianţa pe care democraţii o împart acum cu liberalii conduşi de Călin Popescu Tăriceanu.
Flutur a susţinut că în 2007 se vor crea condiţiile necesare pentru -coagularea dreptei- din România, scop pe care l-au declarat platformiştii încă de la lansarea proiectului. -Avem o responsabilitate enormă de salvare a liberalismului, iar împreună cu PD vom salva dreapta românească-, s-a lăudat Gheorghe Flutur cu -responsabilitatea- pe care a ales să o poarte, trecând de partea platformiştilor. Atât că viitoarea Alianţă PLD-PD nu va avea -o dată de expirare- la fel ca cea pe care o împart liberalii şi democraţii aflaţi acum la guvernare, a completat Flutur.
Cât despre termenul pe care îl aşteaptă platformiştii pentru a face pasul spre un parteneriat oficial cu democraţii, vicepreşedintele provizoriu al PLD a declarat că aşteaptă alegerile anticipate. -Atenţie la tripleta complicităţii! Mă refer aici la PNL-PC-PSD, alimentată de o sursă oligarhică. Cel mai bine pentru România ar fi ca guvernul să cadă în următoarele săptămâni-, a dat Flutur în executivul din care a făcut parte până nu demult ca ministru al agriculturii.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















