Recent incheiata intalnire la varf (adica -sommet- sau -summit-, ca sa ne inteleaga si noii intelectuali) a Organizatiei Internationale a Francofoniei merita cateva insemnari.
Distingem trei nivele: cel al cetateanului obisnuit, cel al presei si cel al politicienilor.
La primul nivel, Sommet-ul (na, ca m-am molipsit!) a avut, major, un efect indirect, legat de zilele libere date de autoritati elevilor si functionarilor. O minivacanta este primita oricand cu veselie, mai ales de bucuresteni, al caror stres psihic este considerabil. Din pacate, atat programul oficialilor, cat si manifestarile culturale organizate au fost oarecum -neprietenoase-. In ceea ce priveste -culoarul oficial-, marcat cu balize portocalii si garduri metalice, nu am fi foarte critici: a fost -raul cel mai mic-. SPP-ul, Politia si Jandarmeria au primit tema -cum sa deplasezi rapid si in siguranta cativa zeci de sefi stat si de guvern prin Bucuresti- si si-au facut datoria excelent din punct de vedere tehnic si organizatoric. Comunicarea catre public a fost, insa, catastrofala. Nu atat ca informare, cat din punctul de vedere al atitudinii. Asta ar fi trebuit sa fie, insa, treaba autoritatilor: in primul rand, primarul general si primarii sectoarelor -afectate- si apoi presedintele, in calitate de gazda.
Bref, Francofonia a fost, metaforic, inchisa intr-o punga de plastic transparent: bucurestenii au putut-o vedea (daca voiau), dar nu au interactionat in mod real cu evenimentul.
Cu aceasta observatie facem trecerea catre nivelul presei. Presa, fireste, scrie ce vrea ea, de-aia e libera, dar in cazul -sommet–ului se constata, privind retroactiv, o atitudine negativa, mai ales prin ceea ce s-a indus publicului. (Ne gandim, prin comparatie, la campania pro-NATO de acum un deceniu sau chiar la mai recenta vizita a lui Bush jr.) Televiziunile au fost formale, festiviste si -corecte politic-, ceea ce a amintit, vag, de vizitele pe care le primea Ceausescu. Presa scrisa a oscilat intre -pusul poalelor in cap-, aere de superioritate condescendenta si mistouri scremute. Tabloidele au fost de-a dreptul rasiste pe alocuri, promovand clisee cu -negri abia coborati din copaci- si dictatori cu diete dubioase, prieteni de-ai lui Ceausescu. Cotidianele centrale -serioase- au vorbit putin, din varful buzelor, despre -un fel de cenaclu cultural- care ar fi Francofonia. En passant, putem remarca faptul ca ironiile sau criticile s-au concentrat in acele publicatii legate destul de evident de interese politice ale Washington-ului si Ierusalimului, in timp ce rarele materiale apreciative au aparut in ziare traditional reticente fata de politica SUA.
In fine, in ceea ce priveste factorul politic, fara sa avem acces la informatii de la huis clos-uri, se pare ca Puterea de la Bucuresti nu a depasit un stadiu provincial de intelegere a politicii internationale in era globalizarii. Politicienii liberali si democrati trateaza Francofonia ca pe un canal de apropiere de Franta si, eventual, Canada, Belgia sau Elvetia. Se comporta, asadar, reactiv. Ironia face ca aceasta politica sa fie, comparativ, cea a -impunerii progresive-: cerem mult de la cei bogati si (aproape) nimic de la tarile aficane si asiatice. Daca ar fi coerenti in gandire, politicienii ar trebui sa gandeasca mai pragmatic (chiar cinic) asupra largirii -bazei de impozitare-. Francofonia este un instrument, dar ea poate fi folosita si in absenta Frantei.
Radu Enache
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
