
Premierul Ponta a dorit la videoconferința cu prefecții să afle date privind organizarea alegerilor parlamentare, dar s-a adresat ministrului pentru administrație spunându-i "Domnule Dobre", ceea ce a stârnit râsul tuturor celor prezenți, iar ministrul i-a replicat: "bine că nu mi-ați spus Rus !".
"Dacă tot suntem în formula cu prefecții și alte instituții din domeniu, domnul ministru Dobre, pe scurt, cum stăm cu…", i-a spus Ponta ministrului delegat pentru administrație, Radu Stroe, moment în care toți participanții la videoconferință aflați în sală au izbucnit în râs.
Ponta a început și el să râdă și s-a corectat, spunând "poate am avut ceva în minte…iarăși alegeri, iarăși liste, acum e scuzabilă".
El a adăugat că aceasta va fi singura știre de presă despre videoconferința cu prefecții.
Ministrul Radu Stroe l-a aprobat și a completat: "Dom'le, până la urmă bine că nu ați zis Rus".
Victor Paul Dobre a demisionat din funcția de ministru delegat al administrației în 6 august, odată cu el demisionând și Ioan Rus, în contextul discuțiilor privind actualizarea listelor electorale folosite la referendumul de demitere a președintelui Traian Băsescu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















