
În pofida faptului că de la o zi la alta România se cufundă într-o mare criză de sistem, pentru politicienii de la București lucrurile par să meargă într-o direcție bună, în plin an electoral marcat de euroalegerile din vară și de prezidențialele din această toamnă. Astfel, în PSD liderii, coagulați în jurul tandemului Geoană -Vanghelie, au intrat mai devreme în febra campaniei electorale, preferând să-și testeze calitățile în teritoriu – și anume în Oltenia -, unde social-democrația a prins destul de bine în rândul oamenilor simpli. Îmbinând utilul cu plăcutul, Mircea Geoană alături de importanți lideri ai filialei de București au făcut un tur de forță prin satele și comunele Olteniei cu prilejul instalării unor prefecți și al lansării unor candidați social-democrați angrenați în alegerile parțiale din câteva comune doljene, testând cu această ocazie și gustul țăranilor olteni pentru valorile social-democrate. Ajuns la Craiova, Geoană a declarat că nu se simte vinovat pentru promisiunile din campanie care nu au fost îndeplinite după câștigarea alegerilor, dând vina pe greaua moștenire liberală. „Mă adresez pensionarilor României: dacă PSD nu ar fi fost la guvernare astăzi, nu ar fi avut loc nicio majorare de pensii și nici măcar introducerea pensiei minime. Dacă nu am fi ajuns la guvernare, am fi fost în situația să nu facem nimic“, a pus președintele PSD, încercând să pună într-o altă postură măsurile anticriză luate de Executivul Boc. Pe de altă parte, liderul PSD a marșat pe tema responsabilității guvernamentale în fața posibililor alegători care i-ar putea da votul la prezidențialele din toamnă. „Noi am făcut o ofertă onestă. Se pot da la televizor imagini la nesfârșit, dar buna noastră credință nu poate fi pusă la îndoială“, a afirmat Geoană. Utilizând un discurs cu un vădit parfum de populism, președintele PSD își pregătește terenul pentru o posibilă candidatură la prezidențialele din toamnă, știut fiind faptul că-n momentul de față în partid apele sunt tulburi, iar Adrian Năstase are probleme serioase de imagine cu dosarele de pe masa justiției, care nu-i dau pace în acest an electoral. Dincolo de versiunea candidatului-surpriză, de genul Obama, lansată de către președintele de onoare, Ion Iliescu, lupta în interiorul facțiunilor din PSD pentru desemnarea contracandidatului lui Băsescu la Cotroceni se acutizează de la o zi la alta în așteptarea marelui Congres, care să bată în cuie o candidatură solidă pentru Cotroceni.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















