Home Politic Geoană l-a plagiat pe Barroso

Geoană l-a plagiat pe Barroso

DISTRIBUIŢI

Cu toate că nu a ajuns nici președinte, nu mai este nici lider al PSD, în prezent, nici scaunul de la Senat nu mai pare să îl mai încapă, muribundul om politic Mircea Geoană nu este nici măcar capabil să vină cu un program politico-economic de la sine putere. Ieri, Geoană a afirmat în cadrul unui seminar organizat la Banca Națională a României (BNR) că modernizarea țării ar putea fi realizată printr-un larg consens și acord politic în jurul unui proiect, propunerea lui fiind „România 2020“. Mircea Geoană a definit „teza“ sa ca pe un „proiect național“ ce ar urma să atingă mai multe deziderate precum modernizarea statului, a administrației și a infrastructurii și investiții în educație, cercetare și dezvoltare. Nici neobișnuit până aici.
Numai că, miercuri, cu o zi înainte de „proiectul Geoană“, de altfel doctor în economie încă de acum cinci ani în cadrul ASE, Jose Manuel Barroso, președintele Comisiei Europene (CE), a prezentat strategia „Europa 2020“. În documentul prezentat de oficialul european se pune accentul în special pe investiții în cercetare și inovarea și crearea de locuri de muncă în vederea stabilizării economiei, practic aceleași teme scoase pe tarabă de Geoană, la o zi după șeful CE. Deși i-am văzut cu toții capacitățile de proiecție asupra economiei României, idei pe care nu și le-a putut susține în timpul dezbaterilor din campania prezidențială, doctorul în economie mondială Mircea Dan Geoană nu este la prima gafă în domeniu.
La mijlocul lunii trecute, „doctorul Geoană“ a mai „operat“ o greșeală similară, atunci când a declarat că l-a sfătuit pe cumnatul său, Ionuț Costea, plătit regește la Eximbank cu peste 20.000 de euro pe lună, să renunțe la actualul serviciu și să se mute la o bancă privată – „dar nu una grecească“. Numai că, domnul Geoană „se află din într-o eroare totală“, ca să îl cităm chiar pe dânsul, pentru că în România nu există bănci grecești, ci doar bănci românești cu capital grecesc, după cum i-a explicat și Adrian Vasilescu, consilierul   Guvernatorului BNR, Mugur Isărescu. Reamintim că Mircea Geoană în economie și-a susținut la ASE, în vara lui 2005, teza de doctorat cu titlul „Evoluții în economia americană și economia europeană și implicațiile pentru România“.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.