Dacă ar exista o listă de persoane indezirabile în partid, atunci este trist“
Marian Săniuță, deputat PSD Prahova
În așteptarea Congresului care ar trebui să aibă loc cel mai probabil în aprilie, liderii aripii Geoană au început războiul intern în partid împotriva baronilor locali infideli care nu se supun politicii de la centru, într-un an electoral marcat de euroalegeri și de cele prezidențiale din toamnă. În pofida faptului că Geoană a adus PSD la putere, poziția sa este fragilă în condițiile în care ar intra în lupta electorală contra lui Traian Băsescu. Potrivit informațiilor apărute în presa ultimelor zile, un număr de zece baroni locali ar urma să fie maziliți la porunca lui Geoană, în cadrul filialelor de la Giurgiu, Călărași, Ilfov, Tulcea, Mehedinți, Alba, Cluj, Botoșani și Maramureș. Tonul decapitărilor din funcții a început odată cu excluderea lui Gabriel Oprea din partid și din cadrul filialei Ilfov, cu înlocuirea lui Eugen Nicolicea de la Mehedinți și cu cea a lui Constantin Conțac de la cârma PSD Botoșani. Sub pretextul slabelor performanțe obținute de aceste filiale la alegeri, președintele PSD, Mircea Geoană, scapă de incomozi și de un posibil criticism al acestora cu privire la manevrele tactice din ultima vreme. În cazul lui Conțac, decizia BPN al PSD a fost bazată pe unele afirmații defăimătoare la adresa vicepreședintelui PSD, Gheorghe Nechita, care într-o primă instanță s-a soldat printr-o suspendare a acestuia. Potrivit Antenei 3, surse interne din PSD au afirmat că motivul suspendării lui Conțac l-a constituit prietenia sa cu Miron Mitrea.
Conțac, cuiul lui Pepelea?
La rândul său, Conțac a afirmat următoarele: „n-am ce să îmi reproșez față de Geoană“. Pe de altă parte, Gheorghe Nechita a sugerat jurnaliștilor că fostul lider al PSD Botoșani ar fi vrut să devină prefect al județului, iar pe fiul său dorea „să-l planteze secretar de stat în Ministerul Transporturilor“. Printre posibilii maziliți ar putea intra și liderul PSD Prahova, Marian Săniuță, apropiat de nucleul Iliescu-Năstase. Contactat de reporterii „Curentului“, acesta a declarat următoarele: „În niciun caz eu nu am probleme de performanță.
Nu pot comenta informațiile din presă. Dacă există într-adevăr o listă neagră în partid, atunci îl invit pe domnul Geoană să confirme existența acestui proiect (n.r. – de schimbare a liderilor din teritoriu care nu au obținut performanță).
Pe de altă parte, deputatul PSD de Suceava, Eugen Bejinariu, a spus sec: „Eu nu știu dacă este albă sau neagră. Mi se pare o chestie ciudată (n.r. – schimbarea unor lideri din teritoriu) în preajma Congresului. Nu știu mai mult. Nu pot comenta“.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















