Home Politic Germania nu doreste aderarea unei Romanii care nu-si respecta promisiunile

Germania nu doreste aderarea unei Romanii care nu-si respecta promisiunile

DISTRIBUIŢI

Problemele Romaniei si Bulgariei nu trebuie -ascunse sub covor-, iar aderarea celor doua state nu poate -avea loc cu orice pret-, a fost mesajul Angelei Merkel, liderul executivului german, cu cinci zile inaintea publicarii Raportului de tara. Semnalul – venit din partea uneia dintre cele mai semnificative voci din spatiul comunitar – a fost indulcit de declaratia premierului luxemburghez, Jean-Claude Juncker, care este gata sa parieze ca primirea celor doua state va avea loc mai degraba in 2007 decat in 2008. Tot ieri au aparut si indicii concrete privind continutul raportului de tara, un document obtinut de agentia Reuters aratand ca cele doua state risca sa piarda fonduri importante in cazul in care nu finalizeaza reformele la timp. Textul insa – incomplet fiind – nu contine recomandari privind data aderarii.


Dupa ce, in ultima vreme, o serie de declaratii ale oficialilor europeni constatau superioritatea Romaniei in raport cu Bulgaria in cursa pentru aderare, ieri a fost randul cancelarului german sa spulbere vremelnice certitudini si sa sublinieze ca intrarea in Uniune nu poate avea loc fara respectarea conditiilor impuse de Bruxelles. In acelasi timp, agentia Reuters a reusit sa puna mana pe un proiect de raport al Comisiei Europene – e drept, un document inca incomplet – care arata ca cele doua state ar putea fi vaduvite de fonduri importante in cazul in care nu finalizeaza reformele la timp.

Primirea Romaniei si Bulgariei nu se poate produce in orice conditii, a fost mesajul transmis ieri de catre lidera executivului german in fata Bundestagului. Ea a mai precizat ca cele doua state trebuie sa isi respecte promisiunile, sa isi asume problemele si sa nu le -ascunda sub covor-. Mesajul, transmis doar cu cinci zile inaintea raportului de tara, este cu atat mai semnificativ cu cat el vine din partea celui mai mare stat membru UE, care a ales insa sa fie ultimul care da unda verde tratatului de aderare al Romaniei si Bulgariei. De altfel, precautia fata de viitoarele extinderi ale clubului european a fost una dintre principalele teme ale Angelei Merkel in campania electorala din vara anului trecut. Sefa cabinetului de la Berlin este de asemenea unul dintre liderii UE care militeaza activ pentru revitalizarea proiectului european si pentru recastigarea increderii populatiei in institutiile comunitare, in conditiile in care cetatenii Uniunii devin tot mai reticenti fata de primirea unor noi membri in selectul club.

Fara bani

Comisia Europeana ar putea bloca acordarea unor fonduri importante Romaniei si Bulgariei, daca cele doua state nu vor finaliza reformele inainte de aderarea la UE, se arata in proiectul raportului din 16 mai, obtinut de agentia Reuters. Insa, capitolul de concluzii al documentului respectiv nu este completat deocamdata, el urmand sa fie adaugat marti, inainte ca textul sa fie dat publicitatii. Prin urmare, textul nu contine nici recomandari privind data aderarii celor doua state.

Una dintre principalele deficiente semnalate in proiectul respectiv este legata de faptul ca cele doua candidate nu au infiintat agentii de plati pentru subventiile UE destinate sectorului agricol. In cazul Romaniei este deficitara si monitorizarea colectarii taxelor, iar in Bulgaria sunt probleme cu lupta impotriva coruptiei si a crimei organizate si cu insuficienta pregatire in vederea derularii unor proiecte de dezvoltare regionala in valoare de miliarde de euro.

-Daca aceasta situatie nu va fi remediata, Comisia poate lua masuri (…) pentru retinerea platilor catre Bulgaria si Romania-, se mentioneaza in document.

Cu ghinion

Daca Romania a primit ieri mai multe avertismente, Bulgaria – criticata adeseori pentru ineficienta in combaterea criminalitatii- a avut parte de un incident care risca sa ii afecteze si mai mult imaginea. Un om de afaceri a fost impuscat mortal la Sofia, cu cateva zile inainte de raportul de tara. Este doar unul dintre numeroasele asasinate si reglari de conturi care au avut loc in ultimii ani, in conditiile in care autoritatile au inregistrat progrese minime la capitolul puneri sub acuzare.

Vesti mai putin incurajatoare pentru Sofia au venit si din partea cotidianului german -Die Welt-, care sustinea ca Olanda si Franta ar putea fi sustinatoarele unei propuneri de amanare a deciziei in privinta datei de aderare a Bulgariei.

Pozitive

Declaratiile Angelei Merkel au fost intr-o oarecare masura contrabalansate de rezultatele unui sondaj realizat in randul a 40 de analisti din institutii academice si financiare europene, care sustineau ca Romania si Bulgaria au sanse mari sa adere in 2007, in pofida criticilor privind coruptia si criminalitatea organizata.

Tot ieri, parlamentul austriac a votat Tratatul de aderare a celor doua state la UE, iar premierul luxemburghez Jean-Claude Juncker a declarat intr-un interviu acordat saptamanalului -Le Jeudi- ca cele doua tari au sanse sa fie primite mai degraba in 2007 decat in 2008.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.