Home Politic Gherilele oengiste fac din nou jocurile varanului: Felix face uz de „armele...

Gherilele oengiste fac din nou jocurile varanului: Felix face uz de „armele civile” în lupta cu Băsescu

DISTRIBUIŢI

Deși construcția politică ambiguă USL este în pragul destrămării, cu ultimele zvâcniri PSD-ul și Partidul „Antena3“ a lui Voiculescu se chinuie să se agațe de orice prilej pentru a încerca o agresiune la adresa șefului statului. Scoțând din context un răspuns la o întrebare a președintelui Băsescu din cadrul unei emisiuni la postul B1 TV, soldații gherilelor lui Voiculescu, camuflați în ONG-iști, au ieșit la atac. Astfel, unul dintre cărătorii de geantă a lui Voiculescu, Ovidiu Raețchi, a fost din nou scos la înaintare pentru a înfiera Cotrocenii. Fostul șef de campanie al lui Felix, cel care înființa cu câțiva ani în urmă „Parlamentul Tinerilor“, a ajuns foarte rapid în curtea varanului de Băneasa făcând diverse dregătorii pe la fundațiile sale. Una dintre acestea este FACIAS, o armă politică sub un acoperământ al societății civile care ar lupta împotriva abuzurilor suferite de cetățeni din partea statului, condusă de subordonatul lui Felix-Mircea Voiculescu. La finele săptămânii trecute, FACIAS-ul lui Voiculescu depunea o plângere adresată Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în care a sesizat chipurile caracterul discriminatoriu al declarațiilor făcute de președintele României, Traian Băsescu în cadrul unei emisiuni televizate.  „Invitat la emisiunea „Ultimul Cuvânt“ de la B1 TV, difuzata în data de 22 septembrie 2011, Președintele României a făcut următoarele declarații: „80% din români sunt convins ca vor sa își aleagă șeful de stat. Bun, râu, dar știu ca îl schimba. Ce te faci cu unul care e pe viata și mai lasă și moștenitori? Dacă iese vreunul cu dizabilități, ce te faci? Rămâi cu el șef de stat?“ Din aceste declarații, asumate de Traian Băsescu in calitate de Președinte al României, reiese în mod explicit caracterul presupus incompatibil al funcției supreme în stat cu orice forma de dizabilitate, fie ea și fizica „ deci irelevanta în exercițiul unei funcții publice. În condițiile în care Constituția României prevede în art. 16 (1) ca „cetățenii sunt egali în fata legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări“ consideram abuziva și flagrant discriminatorie afirmația Președintelui României care anulează astfel principiile egalității de șanse și egalității în fața legii a tuturor cetățenilor, indiferent de dizabilitățile acestora“, se arată în comunicatul ONG-ului lui Felix. Ipocrizia lui Felix-Mircea este cu atât mai mare cu cât, de ani de zile, tonomatele din curtea Antenei încearcă să-l scoată bolnav pe Băsescu, sau chiar cu vreun handicap, faptul care l-ar împiedica să își exercite mandatul de președinte. Cu această tentantivă nereușită probabil că varanul va da un alt termen pentru „debarcarea lui Băsescu“.

Război contra statului român

Felix-Mircea a dat ordin pentru înființarea a nu mai puțin de cinci astfel de fundații, după 2008, pentru a declara război instituțiilor statului român. De la înființare acțiunile FACIAS, coordonate de Raețchi, au fost îndreptate împotriva guvernului Boc. După model securistico-comunist, Felix a pus la dispoziția acestora pentru propagarea mesajului goarnele mediatice Jurnalul Național, Săptămâna Financiară și Antele.  Jurnaliștii de la Kamikaze au scris recent că după Revoluție, Voiculescu a înființat Fundația Umanistă „Dan Voiculescu“. La zece ani distanță, fundația lui Felix înființează o alta, FACIAS. Apoi FACIAS înființează, la rândul ei, alte patru fundații: FSCD (Fundația Societatea Civilă pentru Democrație), FCEI (Fundația Civilă pentru Educație și Informatizare) ori de FSCRM (Fundația Societatea Civilă pentru Reformă Morală) . Toate au fost înființate în 2008 și sînt active în spațiul public, mai ales în materialele publicate de trustul de presă al lui Voiculescu, mai scrie sursa menționată. Modul de acțiune a acestor matrioșci este de a da în judecată statul român pentru a bloca punerea în aplicare a unor unor legi, blocând astfel funcționarea unor mecanisme ale statului. Aceste interese ce slujesc mai degrabă lui Voiculescu și opoziției, decât cetățeanului în numele căruia se face demersul în instanță.

PSD, cu Olguța la-naintare

Atacul la Băsescu a fost coordonat și în sferă politică, acolo unde PSD-ul a scos-o la înaintare pe purtătoarea de vorbe neoficială, Olguța Vasilescu. În calitatea sa de președinte al Comisiei pentru egalitate de șanse din Senatul României, aceasta a trimis o sesizare către CNCD în care cere sancționarea președintelui. „Făcând referire la monarhie, acesta s-a întrebat ce s-ar întâmpla dacă un urmaș al regelui s-ar naste handicapat. Având în vedere faptul că au existat președinți importanți ai lumii care au avut dizabilități, cum ar fi Franklin Delano Roosvelt, care a condus SUA între 1933 și 1945, într-o perioadă istorică extrem de grea, dar cu rezultate remarcabile, consider remarca discriminatorie, motiv pentru care vă solicit să o sancționați ca atare. Menționez, de asemenea, că legislația nediscriminatorie la adresa persoanelor cu handicap l-a ajutat pe Traian Băsescu să ajungă șef de stat chiar dacă, așa cum el însuși a recunoscut, o comisie de la Institutul de Marina l-a respins la vizita medicală pentru ca nu vede bine cu un ochi“, vituperează Olguța. Dacă pentru alegerile din 2012 PSD-ul și PC-ul par să nu mai aibă un nivel de coeziune prea bun, în ceea ce privește lătratul înspre Cotroceni, acestea găsesc imediat o soluție comună. Ura pentru Băsescu îi aduce împreună pe oamenii lui Ponta și Felix. Pentru restul există banii și influența varanului!
   
Nicolae Bucur

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.