
În urma întâlnirii cu Victoria Nuland și Alina Gorghiu și Cătălin Predoiu au răspuns întrebării jurnaliștilor de la B1tv dacă doamna Nuland a abordat subiectul puciului din 2012, când Alina Gorghiu era deputat în USL și deci de partea neagră a baricadei statului de drept.
Președintele PNL, Alina Gorghiu, a răspuns: „N-a existat un reproș, discuția a fost una cu privire în viitor, că încercăm să resetăm scena politică. Nu s-au amintit de derapaje din trecut, nu s-a pus problema în termeni de critică, ci de construcție. Nu s-a discutat despre momentul 2012, s-au abordat discuții care să încurajeze dialogul instituțional pe viitor”.
Prim-vicele Cătălin Predoiu arăspuns și el aceleiași întrebări: „A fost primul punct pe ordinea de zi, ca să spun așa, legat de regula de drept ți funcționarea justiției și lupta anticorupție dar s-a discutat la nivel de principiu. A fost într-adevăr o evocare punctuală fără a se insista dar suficient de clară cât să înțeleagă toată lumea ce se vrea a se transmite ca mesaj.”
Toată lumea, mai puțin Alina, deși susține în CVul postat pe site-ul Camerei Deputaților că înțelege și vorbește limba engleză ca un utilizator experimentat. Ea săraca o fi înțelegând dar nu pricepe.
Acum ne întrebăm: noi pe cine să credem? Pe Cătălin Predoiu, absolvent summa cum laude (excepțional) al Facultății de Drept a Universității București sau pe Alina Gorghiu, absolventă de drept la Dimitrie Cantemir, facultatea condusă de madam Corina Dumitrescu care și-a trecut în mod fals o diplomă la STANDFORD (n.r. așa a scris doamna în CV)
Și azi fiind 15 ianuarie să ne amintim cum spunea ziaristul Mihai Eminescu „Nimic nu e mai periculos pentru conștiința unui popor decât priveliștea corupției și a nulității recompensate”.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















