Poate că domnul Ludovic Orban, ministrul liberal al transporturilor în Guvernul lui Călin Popescu Tăriceanu, nu a vrut să o spună tocmai aşa. Dar s-a întamplat ca, de pe treptele sediului central al PNL, după o şedinţă de cateva ore a conducerii liberale, Ludovic Orban să afirme că -sunt şanse minime- de activare a unei clauze de salvgardare pentru Romania, ţară care şi-a -îndeplinit aproape integral- angajamentele în faţa Uniunii Europene.
Chiar dacă sunt minime, şansele există, iar -aproape integral- e departe de a fi complet. Mai precis, pe langă o continuare a monitorizării pe care o aşteaptă autorităţile romane din partea Uniunii Europene, aplicarea unei clauze de salvgardare nu este exclusă. A spus-o un ministru din Cabinetul lui Călin Popescu Tăriceanu, cu specificarea că o face -în deplină cunoştinţă de cauză- şi nu aşa, după ureche, ca liderul PD, Emil Boc. -Nu v-aţi săturat de minciunile lui Boc? Nu v-aţi săturat de previziunile domnului Boc?-, a întrebat retoric Orban, dezminţind cu termeni -categorici- suspiciunea liderului democrat.
Moţiunea PD, bine-venită
Acelaşi Orban s-a arătat neînfricat în faţa moţiunii de cenzură cu care ameninţă PD. -Moţiunea de cenzură, pe care o tot agită PD, este binevenită, chiar dacă s-a născut cu forcepsul-, a precizat liberalul. Orban a explicat că moţiunea are toate şansele să fie introdusă, dar nu şi să fie adoptată. În schimb, iniţiativa democraţilor va oferi Guvernului ocazia să îşi prezinte proiectele în faţa opiniei publice.
Ce face PNL între timp? Caută să facă un pol de dreapta autentic, nu ca cel pe care au anunţat că îl vor foştii liberali, acum în PLD. Fie că va lua forma unei fuziuni, a unei alianţe sau doar a sprijinului politic, PNL caută valorile democratice liberale în numele unui obiectiv înalt: echilibrarea scenei politice, a anunţat tot Orban.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















