Problemele din USL l-au determinat pe premierul Ponta să caute stingerea oricăror alte conflicte, mai precis unele cu opoziția pe care acesta încearcă să o „îmblânzească” prin mimarea unor dialog și a unor măsuri de compromis. Ponta a declarat, ieri, că întâlnirea cu reprezentanții PDL a fost „neașteptat de normală“ și că săptămâna viitoare miniștrii Teodorovici, Constantin și Mănescu se vor întâlni cu lideri democrat-liberali pentru a discuta despre fondurile structurale. „Vreau să spun că a fost o întâlnire neașteptat de normală, prin normală înțelegând faptul că și noi și reprezentanții PDL am venit cu documente, cu date, cu propuneri concrete într-o atmosferă de normalitate. Asta nu înseamnă neapărat că noi am fost de acord cu tot ce au spus dânșii sau invers, dar cred că acest tip de dialog pe problemele mari ale țării între putere și opoziție a lipsit în anii trecuți și trebuie să-l redescoperim, să-l reînvățăm“, a precizat Ponta după ce s-a întâlnit cu președintele PDL Vasile Blaga și alți reprezentanți ai acestui partid. La rândul său, liderul PDL a declarat ieri că multe din lucrurile propuse de PDL au fost acceptate de șeful Guvernului „cel puțin verbal“ și că PDLașteaptă ca acesta să nu se răzgândească. „Sunt multe lucruri acceptate deja de către domnul Ponta, cel puțin verbal, de exemplu cererea nostră ca taxele și impozitele agricole care vor fi colectate de primari să rămână la 1 ianuarie 2014 la administrațiile publice locale. Dar, deocamdată, așteptăm, a fost o primă discuție, să vedem că nu suntem puși din nou în situația ca premierul să se răzgândească“, a spus Blaga.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















