Ilici Iliescu și orbirea României după două decenii

Privind la mai bine de 20 de ani distanță de momentul 1989, Romånia este în prezent o țară membră a structurii politico-economice denumită Uniunea Europeană și totodată stat membru al entității militare reprezentate de Alianța Nord-Atlantică. Deși Bucureștii au atins aceste ținte majore de politică externă, romånii au trecut printr-un adevărat travaliu care a început fix cu 20 de ani în urmă, pe cånd lovitura de stat condusă Ilici Iliescu și Petre Roman se legitima prin preluarea puterii Romåniei în așa-zisa „democrație“ post-comunistă. Deși urmașii lui Lenin sau Troțki nu erau nici pe departe credincioși, dimpotrivă,  urcarea pe tron a lui Iliescu și a camarilei sale roșii s-a petrecut pe 20 mai 1990.
Tragic este că acea zi s-a nimerit să fie tocmai Duminica Orbului (cea de a 6-a duminică după Paște), potrivit calendarului ortodox. Cu toate că unii români au reușit să deschidă ochii și să vadă altceva decât bezna comunismului, Iliescu a reușit să le spulbere rapid acest vis. Făcând un scurt remember, ieri, acele persoane, care atunci aveau în jur de 20 de ani când au ieșit în Piața Universității cerându-i uzurpatorului Ilici să plece la Moscova de unde a venit pe tancurile rusești ale trădătorului Militaru, au comemorat 20 de ani de la înlocuirea unui rău cu un altul. La 20 mai 1990, avea să se producă primul test de „democrație“, prin organizarea primelor alegeri care s-au desfășurat pe baza decretului CPUN nr. 92 din 14 martie 1990 privind alegerea Parlamentului și a Președintelui României. Primele alegeri din era Iliescu s-au desfășurat sub semnul dezordinii organizate de interesele emanaților puterii. Conform decretului, Parlamentul a fost ales prin vot proporțional, pe liste de partid, neexistând vreun prag electoral, așa cum ar fi fost normal. La ciolanul puterii s-au înhămat atunci nu mai puțin de 27 de partide și partidulețe – 20 la Camera Deputaților (dintre care 11 aparținând unor minorități naționale) și 7 la Senat. După aceste pseudoalegeri, Frontul Salvării Naționale a obținut, în același stil pecerist, 67,54% din mandate. După FSN, un procent de circa 7% a fost obținut atunci de PNL și UDMR. Cel mai câștigat a fost același Iliescu, care a ieșit învingător la președinție, cu 86%, în spiritul moștenit de la predecesorul său, Nicolae Ceaușescu. Pe locurile doi și trei, s-au clasat liberalul Radu Câmpeanu, cu 10,64%, respectiv țărănistul Ion Rațiu, cu 4,29%.

Iliescu, același mincinos mai bătrân cu 20 de ani

Deși gărzile patriotice de mineri chemate de Iliescu din Valea Jiului au făcut prăpăd în rândul tinerilor care protestau împotriva sa, acțiune soldată cu circa 100 de morți și 1.000 de răniți, cu același tupeu ordinar Iliescu a declarat, marți, că eventuala venire a minerilor în București, la mitingul de miercuri, reprezintă o speculație care vrea să agite spiritele, el arătând că ideea potrivit căreia minerii au adus violența în viața politică românească este un fals. Și la 20 de ani distanță, bolșevicul Iliescu continuă să mintă cum că venirea minerilor nu a fost un act de reprimare violentă a opozanților puterii, ci doar gardieni ai „democrației câștigate“, iar studenții care protestau împotriva sa erau „golani“ și „legionari“, niște „animale“.

Presa supusă bătrânului edec

În ziua care a predecedat data alegerilor din 20 mai 1990, ziarul „Adevărul“, acel cotidian care anul trecut făcea seriale întregi despre adevărurile revoluției și perioada imediat premergătoare, scria despre manifestările contra-Iliescu făcute de studenții din Piața Universității că ieșirea tinerilor în Piața Universității nu reprezintă decât un circ ieftin care nu se pupă cu noua realitate pe care Iliescu&co dorea să ne-o ofere. „Defilarea cortegiului studențesc și al elevilor din principalele licee bucureștene a acordat infrastructurii din zonă semnificație intelectuală. Revoluția din fosta Piață a Universitații își caută acum forma și, cât de curând, obiectul. Pentru că 20 mai vine și trece, iar domnul D. Dincă (una dintre figurile de seamă ale Revoluției din ‘89 – n.r.) este așteptat la Sorbona“, scria „Adevărul“ în 19 mai 1990, în articolul intitulat „Democrația comisă și compromisă“, semnat de Al. Gavrilescu. Aceeași fițuică, de data asta mogulească (sau patriciană?!), scria anul trecut, la 20 de ani de la Revoluție, despre cearta „revoluționarului (de data asta) Dumitru Dincă“ cu Ilici Iliescu din Parlamentul României. „Enervat, Ion Iliescu l-a făcut nebun pe Dincă pe motiv că filmul (despre Revoluție realizat de TVR – n.r.) nu este unul complet, ci o sinteză. El a mai afirmat că revoluționarii din cadrul Asociației 21 Decembrie, din care face parte și Dincă, s-au dat singuri la o parte. (…) «Voi ne-ați dat la o parte», a replicat Dincă, adăugând că este nebun pentru că el caută adevărul“, scria „Adevărul“ în data 17 decembrie 2009. Adevărul nu e proprietatea nimănui, credem noi, dar Iliescu dăinuiește în România ca Lenin în sarcofagul său din Piața Roșie. Două mumii, două țări, aceeași politică roșie și același fatidic 20 mai care comemorează 20 de ani de la furtul adevăratei democrații de către tovarășul Ion Ilici Iliescu.