Celor de la PSD nu le-a trecut supărarea după ultimele transferuri în PNL ale Crin, unele făcute chiar din rândurile adversarilor politici. PSD nu privește cu ochi buni aceste mișcări de trupe și nu sunt de acord cu încurajarea traseismul politic practicat de Antonescu. Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat, ieri, la RFI, că în USL va avea loc o discuție despre trecerea lui Mihai Stănișoară la PNL și despre ce se va întâmpla în viitor, el arătând că o întrebare poate fi ce va face PNL dacă, de exemplu, Sorin Blejnar ar vrea să intre în acest partid. „Întrebat dacă există o iritare în PSD față de intrarea lui Mihai Stănișoară în PNL, Ilie Sârbu a răspuns: "Parțial, parțial. Unii dintre colegi pe bună dreptate sunt nemulțumiți că acum lideri importanți din PDL își caută loc, fiind noi la putere, în Partidul Național Liberal. PSD a luat această decizie și o respectă, chiar dacă pe alocuri, să spunem, în țară, nu putem controla chiar toată situația, dar măcar la nivel central, când e vorba de lideri importanți, am respectat această decizie de a nu le da șansa să fie mereu la putere. Ne-am confruntat cu ei, i-am criticat, i-am arătat cu degetul și de-acum doar prin faptul că au trecut la noi nu mai au nici un fel de vină, au devenit imaculați, sunt persoane de o moralitate politică înaltă și îi luăm pe toți în carul puterii? Nu cred că e corect!”, a declarat Sârbu.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















