Presedintele Ion Iliescu a declarat ieri, la Skopje, ca ideea organizarii de alegeri parlamentare anticipate in anul 2003 nu i se pare, in continuare, potrivita.
Intrebat cum raspunde solicitarii PNL de a-si exprima public pozitia in legatura cu organizarea alegerilor anticipate, Ion Iliescu a afirmat: -Eu, daca as lua o pozitie oficiala, as spune ca ma lasa rece, ca imi este indiferent. Dar nu imi este indiferent-.
Seful statului a explicat ca, prin organizarea de alegeri parlamentare anticipate in anul 2003, ar fi ocupati doi ani cu campanii electorale, deoarece in 2004 vor avea loc alegerile locale si prezidentiale.
Presedintele Iliescu a precizat insa ca nu doreste sa impiedice confruntarea parerilor pro si contra pe aceasta tema. -Sa se desfasoare discutia, sa se confrunte parerile si cu singuranta vom ajunge la o concluzie favorabila pentru tara-, a adaugat seful statului.
Liberalii i-au cerut presedintelui Ion Iliescu sa-si prezinte public punctul de vedere in chestiunea alegerilor anticipate, considerand inadmisibil faptul ca tema anticipatelor a devenit -un permanent obiect de speculatii si intoxicare politica intre diversele tabere din PSD-.
De cealalta parte, premierul Adrian Nastase a afirmat, saptamana trecuta, ca lansarea discutiilor pe tema alegerilor anticipate reprezinta doar un mod prin care sunt introduse in dezbaterea publica diferite optiuni, aratand ca organizarea acestor alegeri ar permite autoritatilor romane sa se concentreze mai bine asupra procesului de integrare in UE.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















