Nu mai este pentru nimeni un secret ca amanarea aderarii Romaniei la Uniunea Europeana atarna de un fir de par. Iar firul acesta de par este chiar independenta justitiei romane. Degeaba faci legi prin care garantezi independenta actului de justitie sau inamovibilitatea judecatorilor. Principala problema o reprezinta oamenii din sistem, care mai asteapta inca indicatii de la partid, indiferent de culoarea sa politica, de la ministru sau de la sefii ierarhici. Acest lucru a fost remarcat si de presedintele Traian Basescu care, invitat fiind la Ziua Justitiei, a tinut sa le aminteasca celor prezenti ca -astazi nu sunteti subordonati nimanui. Nu va cere nimeni nimic altceva decat sa credeti ca sunteti liberi sa aplicati legea-. Usor de spus, greu de facut, mai ales ca nu totdeauna semnalele transmise de clasa politica au fost aceleasi.
Daca independenta Monica Macovei si-a facut un scop din a reforma justitia romana, de la Palatul Cotroceni mesajele trimise nu au fost intotdeauna pe aceeasi lungime de unda. In discursuri tinute cu diverse ocazii, Basescu a apasat pe pedala independentei justitiei, convins ca numai obtinerea unor rezultate reale in acest domeniu mai poate salva amanarea aderarii Romaniei la UE. Dar la fel de adevarat este si faptul ca in momente de criza, cum a fost rapirea ziaristilor romani la Bagdad, seful statului nu s-a sfiit sa anunte prin intermediul purtatorului sau de cuvant arestarea lui Omar Hayssam pentru implicare in acte de terorism, in conditiile in care Parchetul nu vorbise decat de evaziune fiscala.
Nici premierul Calin Popescu Tariceanu nu a scapat de tentatia de a critica actul de justitie, exprimandu-si anumite indoieli in legatura cu decizia luata de judecatori in cazul grevei declansate de mecanicii si angajatii din depourile CFR.
O data cu trecerea timpului si cu redactarea rapoartelor preliminare de catre expertii europeni, demnitarii de la Bucuresti par sa fi revenit brusc la realitate si constientizeaza ca, fara o justitie independenta, adio integrare in 2007. Primul care a tras semnalul de alarma a fost tot Basescu.
-A fost o preevaluare acum doua-trei saptamani si sa stiti ca, daca nu se schimba lucrurile rapid pana in octombrie, justitia nu va trece cu un calificativ acceptabil raportul de tara. Si pe umerii dumneavoastra, din punct de vedere profesional, pe ai mei, din punct de vedere politic, va apasa esecul intrarii Romaniei in UE la 1 ianuarie 2007-, i-a avertizat presedintele pe magistratii stransi la aniversarea Zilei Justitiei.
Acesta nu a fost singurul avertisment. Seful Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti, Jonathan Scheele, a tinut sa sublinieze ca oamenii care fac actul de justitie trebuie sa se situeze dincolo de orice presiuni politice sau mediatice. -Justitia se face in toata lumea sub presiunea evenimentelor, reactiilor presei si a dorintei clasei politice de a influenta mersul ei. Diferenta este data de calitatea si atitudinea corpului magistratilor, care are garantata independenta functionala si institutionala, el infaptuind actul de justitie conform legii si constiintei si cu deplin respect fata de justitiabil-.
Gratie mesajelor destul de sumbre cu privire la starea actuala a justitiei romane si a influentei negative pe care o poate avea acest lucru asupra procesului de aderare a Romaniei la UE, reuniunea de la Palatul Snagov s-a transformat treptat dintr-o aniversare, asa cum era anuntata, intr-un priveghi. Din pacate, daca avertismentele nu vor fi luate in seama de catre politicienii care trebuie sa impuna reforma justitiei si de catre magistratii care trebuie sa actioneze independent, indiferent de presiuni, pe catafalc se va afla nu numai justitia, ci si viitorul Romaniei.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















