În sprijinul unei intrari în Parlament a partidului Consiliul Național al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), Tokes îi cere președintelui Băsescu ca ungurii din România să fie reprezentanți în Parlament în concordanță cu numărul lor de 15% din totalul populației acestei țări. Cu alte cuvinte, 15% din locurile eligibile de parlamentari să revină ungurilor pentru ca aceștia să reprezintă mai bine interesele acestei comunități iar pentru restul să se organizeze același sistem de vot. Mai mult, acestea să fie ocupate de mai multe formațiuni politice maghiare, altele decât UDMR, așa cum sunt PPMT și CNMT. "Am trimis domnului președinte Băsescu această scrisoare pentru a ne ajuta să introducem în dezbaterea publică o temă care nu este nouă, a mai fost vehiculată și în 2004, prin amendamente depuse atunci la Legea electorală, dar respinse, precum și în 2008, când ne-am adresat prima oară domnului Băsescu în același scop. Prin introducerea principiului reprezentării parlamentare a minorităților în funcție de ponderea acestora în totalul populației României, noi urmărim, pe de-o parte, să depolitizăm dezbaterea politică din România, dar și să se înlăture monopolul UDMR asupra reprezentării maghiarilor și să se rezolve deficitul de democrație din comunitatea maghiară", a declarat recent Tokes. Reacțiile nu au întârziat să apară astfel că inițiativa lui Tokes a fost socotită drept un nou episod care îl decredibilizează pe acesta. „Nu putem creea legi pentru o anumită etnie ori pentru o regiune din această țară. Nu este acceptabil așa ceva. Ar fi culmea sa intrăm în alegeri știind că formațiunile unei anumite etnii au locurile asigurate în Parlament", a comentat liderul UNPR Cristian Diaconescu. "După ce timp de 20 de ani reprezentanții comunității maghiare din România, în numele grijii ca cetățenii de etnie maghiară să nu fie discriminați, au reușit să impună clasei politice românești un sistem de drepturi de o larghețe și o generozitate nemai întâlnite în Uniunea Europeană, astăzi domnul Tokes ne propune să îi discriminăm pe români în raport cu minoritatea maghiară” a adăugat senatorul PSD", susține și pesedistul Daniel Șova care mai spune de Tokes că „dă dovadă finalmente și de umor involuntar".
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















