Noul primar al sectorului 6, Cristian Poteras, si-a inceput mandatul prin schimbari in propriul aparat de lucru. Cu toate ca in urma cu doua saptamani, la depunerea juramantului, primarul Poteras ii invitase pe cei prezenti -sa lase deoparte orgoliile de partid-, se pare ca realitatea este alta.
In ultima perioada s-au inregistrat mai multe cazuri de demiteri si demisii in cadrul Primariei Sectorului 6. Este vorba despre functionari care detineau atat functii de conducere, cat si de executie in cadrul primariei. Pentru inceput, mai multi directori si sefi de serviciu, majoritatea membri PSD, si-au pierdut scaunele. Unul dintre cei atinsi de valul schimbarilor este fostul director general-adjunct al Administratiei Domeniului Public sector 6, Mihail Savuscan, care a refuzat sa puna in aplicare o dispozitie a viceprimarului PD Constantin Patica. Dupa cum ne-a declarat fostul director, decizia lui Patica era ilegala. Lista demiterilor a continuat cu Gheorghe Cernat, director al Directiei de Asistenta Sociala, urmat de Cristina Morariu, care conducea Serviciul Public pentru Protectia Copilului. Pe langa acestia, alti patru sefi de serviciu, dar si peste 10 functionari din aparatul de executie au fost -constransi- sa plece de buna-voie, printre care si doi angajati ai Departamentului Mass-Media. Aceeasi soarta au avut-o si trei functionari care faceau parte din corpul de control al fostului primar Darabont, care au primit preaviz, cu toate ca legea spune ca nu este posibila reorganizarea activitatii inainte de schimbarea organigramei.
Primarul sectorului 6, Cristian Poteras, ne-a explicat ca este vorba despre persoane aflate in pragul pensionarii si ca o parte dintre cei schimbati din functii lucreaza in continuare in primarie.
Fostul primar al sectorului 6, Dan Darabont, crede ca -toate demiterile au in spate ratiuni politice-. -Avem informatii ca se urmareste chiar o persecutie politica a angajatilor primariei. Nu s-a respectat nici Legea functionarului public, nici Codul muncii-, ne-a declarat acesta.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















