Al treilea referendum democratic din istoria postdecembristă a Romaniei. Primele două – privind adoptarea şi revizuirea Constituţiei – fără o miză electorală propriu-zisă, întrucat implicarea partidelor în procesul de vot nu a fost semnificativă, chiar dacă, în 1991, a fost o dispută în privinţa formei de stat pe care ar trebui să o aibă Romania. Reprezentanţii partidelor istorice, susţinătoare ale monarhiei, erau însă într-o inferioritate zdrobitoare.
Abia referendumul privind demiterea preşedintelui Băsescu, tranşată sambătă, a fost un barometru al opţiunii electoratului. Degeaba se face caz de majoritatea absentă. Cei care s-au dus la urne sunt, proporţional, reprezentativi. 5 partide au mobilizat 25% din electorat, ceea ce înseamnă 5% pentru fiecare partid, adică pragul parlamentar. Respectand reprezentarea teritorială, ar însemna că PSD, PNL sunt cam la nivelul PRM, undeva pe la 10%, UDMR, între 5% şi 7%, iar PC…
La un scor avand ca reper 10%, membrilor PSD probabil că le-au căzut măştile de oxigen, ca la avioanele depresurizate în picaj. În ceea ce-l priveşte pe pilotul Geoană… -Mircea Geoană şi-a asumat bătăliile electorale iar asta nu este o bătălie caştigată (…) a fost o bătălie pierdută (…) 24% din electoratul PSD a votat cu Băsescu (…) rezultatul referendumului arată că PSD nu mai e o alternativă-, a spus Sorin Oprescu. Mai indulgent, Marian Oprişan crede că PSD rămane cel mai mare partid cu cea mai mare capacitate de mobilizare. În spatele declaraţiilor -la cald- stă însă o realitate -pusă la dospit- de anul trecut: nemulţumirea unor lideri pesedişti faţă de conducerea partidului. Începand de săptămana trecută lucrurile au început să se precipite, varianta dezertărilor e din ce în ce mai vizibilă, alternativa debarcării lui Geoană a început să aibă şi un termen – pană în toamnă – dăramarea guvernului cu sprijinul unor parlamentari PSD e o ameninţare, plecarea lui George Maior din fruntea SRI, un zvon din ce în ce mai răspandit.
Astăzi, liderii PSD se reunesc în şedinţa Biroului Permanent Naţional pentru a face evaluarea referendumului.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















