Home Politic Ioan Rus nu crede în victoria USL

Ioan Rus nu crede în victoria USL

DISTRIBUIŢI

Social democratul Ioan Rus a declarat, într-un interviu pentru Deutsche Welle, că nu crede în "victorii asigurate" chiar dacă estimările arată că USL va câștiga alegerile parlamentare.
?óÔé¼?¿"În politică, mai des ca și în fotbal, se poate pierde chiar și când adversarii sunt slabi, îți poți da autogoluri spectaculoase", a declarat fostul ministru de interne.
Rus a mai precizat că, deși în acest moment nu este previzibilă o largă coaliție după alegeri, ar putea exista și o situație care să le impună aleșilor să ia în calcul această opțiune.
"Până în acest moment, estimările arată că USL câștigă aceste alegeri. Dinamica este însă extrem de mare. Un sondaj care dă astăzi 55 la sută USL și 20% la sută adversarilor nu garantează câștigul peste 60 de zile. Până în 9 decembrie este mult. Procentele se pot schimba în funcție de greșeli, de capacitatea de persuasiune atunci când explică electoratului ce au de gând și cu cine au de gând să facă ceva. Este destul de fluidă atmosfera în acest moment și numărul votanților care nu au decis sută la sută într-o parte sau alta este în continuare destul de mare", susține acesta.
Fostul ministru a arătat că există cazuri în experienta europeană în care stânga și dreapta politică "pun în centru interesul național, lasă pe terenurile secundare de joc politica individuală și introduc interesul național în inima programului de guvernare". "
Ioan Rus a mai arătat că interesul României nu depinde însă de existența unei mari coaliții și că nicio coaliție de guvernare nu a funcționat în România în 20 de ani de tranziție. În acest context, fostul ministru a precizat că se ferește să spună că "doar o mare coaliție este soluția, câtă vreme sub guvernul monocolor Năstase ne-am integrat în Uniunea Europeana, în NATO etc. Cred că oamenii de calitate sunt soluția sigură, nu proveniența lor politică."

Motivele demisiei

Fostul ministru de Interne Ioan Rus spune că a ales să demisioneze fiindcă urmau să se comită ilegalități, iar dacă ar fi rămas, ar fi trebuit să se ascundă după premier, lucru care nu îl caracterizează.
Fostul ministru de Interne a reiterat că, deși nu a fost de acord cu referendumul, nu s-a opus, însă și-a avertizat colegii că respectiva acțiune nu va avea șanse de câștig.
"Eu nu am fost adeptul suspendării. Nu am fost pentru că, rațional, la alegerile locale în care erau 200.000 de candidați, când fiecare se constituia într-un motor electoral, nu am reușit să mobilizăm decât 10.400.000 de votanți, să zicem. Era pentru mine imposibil ca la un referendum de demitere a președintelui, în condițiile în care PDL, UDMR nu vor participa, să aduci 10.000.000 de votanți. Era imposibil", a declarat Rus în același interviu.
Rus spune că s-a ajuns la referendum pentru că președintele și coaliția de guvernare au respins ideea negocierii și medierii. "Ar fi trebuit să ne ducem pe negociere, negociere, negociere cu președintele, astfel încât să găsim soluții. Nici președintele însă nu a fost de acord cu acest lucru. ?ê?£i el, practic, își dorea lupta, nu negocierea și nici pacea", a afirmat social-democratul.
"Prin suspendare am pierdut cu toții două luni și jumătate. Întrucât aceste lucruri nu se suprapuneau sută la sută peste convingerile mele (…) am considerat că – pentru a nu-i încurca – mă duc și îmi văd de treburile mele", a mai spus fostul ministru de Interne.

Dragoș Stănculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.