Senatorul pesedist Antonie Iorgovan, renumit pentru evolutiile -la bara- in favoarea unor nume celebre ale lumii interlope – Severin Tcaciuc, Alexandru Dinulescu – a emis ieri o ipoteza socanta pentru a discredita ordonanta guvernamentala care limiteaza drepturile avocatilor-parlamentari. Iorgovan a sugerat ca actul normativ in cauza ar fi fost promovat de Palatul Victoria prin metode obscure de asa-zise -grupuri de interese-, intre care si KGB. Cu alte cuvinte, conform rationamentului facut de senatorul PSD, fostul serviciu de securitate al URSS, denumit in prezent FSB, ar avea antene puternice si in Guvernul Romaniei pe a caror frecventa ar putea interveni in favoarea unor acte normative.
Teoria conspiratiei
Antonie Iorgovan a rabufnit, ieri, impotriva ordonantei referitoare la avocatii-parlamentari inca din sedinta de grup a senatorilor PSD. Liderul grupului, Ion Solcanu, a declarat, dupa intrunire, ca toti colegii sai au acceptat ca atare prevederile actului normativ, cu o exceptie – Antonie Iorgovan. Cu cateva ore inainte, Solcanu anticipase reactia lui Iorgovan, afirmand, dupa Delegatia Permanenta a PSD, ca se indoieste ca actul normativ in cauza -i-a picat bine- acestuia.
Rebeliunea lui Antonie Iorgovan a continuat pe holurile Senatului, dupa sedinta de grup. El a spus ca decizia guvernului are si un aspect politic, care -este provocat de anumite grupuri de interese, care nu provin dintre cei care vor binele acestei tari-. In opinia senatorului PSD, grupurile respective de interese -pot proveni si dintr-o zona de competitie-. -Rationamentul- lui Iorgovan si-a atins apogeul atunci cand el a afirmat ca este posibil ca dintre structurile respective sa faca parte si KGB, fostul serviciu de securitate al Uniunii Sovietice, in prezent -rebotezat- FSB. -M-am tot intrebat, din *91 incoace, cine imi punea patina. Si am aflat – KGB-ul-, a adaugat senatorul PSD.
Periaj pentru Nastase
Antonie Iorgovan a dezvoltat, de altfel, o intreaga teorie impotriva ordonantei care il va priva de dreptul de a apara in sala de judecata clienti precum Severin Tcaciuc sau Alexandru Dinulescu. El a spus ca prin actul normativ emis de guvern -se interzice unor liber profesionisti sa profeseze in anumite domenii-. Senatorul PSD a reluat tema grupurilor de interese, afirmand ca un alt scop al presiunilor facute de acestea la guvern este -de a crea un parlament fara creier juridic-.
Pe de alta parte, Iorgovan a cautat sa nu-si arda -puntile- cu partidul din care face parte luand morga unui soldat fidel si altruist al PSD. -Daca voi fi pus in situatia de a nu mai practica sub nici o forma avocatura, tot nu voi pleca din echipa politica, de care ma leaga tineretea mea si prietenii mei din facultate-, a spus senatorul pesedist, facand aluzie la relatia sa amicala cu premierul Adrian Nastase, inceputa inca de pe bancile Facultatii de Drept. In plus, Iorgovan a incercat sa sugereze ca pozitia sa este cat se poate de dezinteresata, declarand ca, in prezent, nu are procese in domeniile stipulate in actul normativ. -Trebuie sa studiez ordonanta si sa vad daca forma de procese in care eu m-am miscat intra in conflict cu ea. Nu am alta solutie decat sa ma conformez-, a conchis senatorul PSD.
Solcanu: -Iorgovan trebuie sa respecte legea-
Conform mesajului transmis de Ion Solcanu, PSD va avea o pozitie inflexibila in privinta ordonantei referitoare la parlamentarii-avocati. Liderul de grup al senatorilor social-democrati a amintit ca pozitia oficiala a partidului in aceasta privinta a fost data inca de la reuniunea de la Snagov, desfasurata saptamana trecuta. Presedintele partidului, Adrian Nastase, a afirmat in fata tuturor colegilor parlamentari ca -trebuie sa luam o decizie, pentru ca nu e acceptabil ca un parlamentar-avocat sa participe in procese penale-, a spus Solcanu. In privinta colegului sau -razvratit-, el a conchis sec: -Nu e nici o discutie. Trebuie sa respecte legea, pentru ca fiind jurist stie ce consecinte ar putea sa aiba altfel-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















