Prefectul de Iasi, Corneliu Rusu-Banu, a reusit inca o data sa puna in dificultate autoritatile de la Bucuresti, dupa ce a lasat impresia ca SRI ar intercepta telefoanele sefului Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti, Johnathan Scheele. Dupa cum este deja cunoscut, totul a inceput de la o declaratie, pe care ulterior prefectul a negat ca ar fi facut-o, privind intentia de a interzice accesul in spitale si scoli a grupurilor de tigani. Fireste ca ziaristii au contactat reprezentantul UE in Romania, pentru a obtine o reactie pe aceasta tema, insa Rusu-Banu parea ca stie acest lucru de la SRI: -Am fost informat de Serviciul Roman de Informatii ca multi (n.r. – jurnalisti) au dat telefoane si la domnu* Scheele, si la altii, vrand sa popularizeze, sa dea un aspect general asupra acestei probleme, care mi se pare ca depaseste orice imaginatie a cuiva-, a fost declaratia ad litteram a prefectului Rusu Banu. Intrebat de ziaristi de unde stie ca SRI asculta telefoanele, prefectul a raspuns sec: -Pai, stie SRI-ul!-
Evident ca Johnathan Scheele s-a autosesizat si a cerut lamuriri in acest sens partenerului sau direct in Romania, Ministerul Integrarii Europene.
Scheele a trimis o scrisoare in acest sens ministrului Hildegard Puwak, in care, conform unor surse apropiate Palatului Victoria, solicita o confirmare sau infirmare a faptului ca telefoanele sale sau ale celor care au vorbit cu el au fost ascultate de SRI.
SRI nu confirma povestea prefectului
In aceasta chestiune, Cabinetul a incercat sa evite un raspuns transant, intrucat in atributiile acestuia nu intra si controlul asupra activitatilor SRI. Din acest motiv, in afara unui comunicat -de bon ton- al MIE, nici un guvernant nu a facut declaratii lamuritoare. De la Palatul Victoria ziaristii au fost indrumati neoficial sa astepte comunicatul ministrului Puwak sau sa adreseze intrebari legate de activitatea SRI reprezentantilor comisiei parlamentare de resort, singurul organism abilitat sa controleze deciziile Serviciului de a supraveghea anumite convorbiri telefonice. Contactat telefonic, presedintele comisiei, deputatul PSD Ioan Stan, a declarat ca a avut deja o discutie cu conducerea SRI, care a respins afirmatiile prefectului de Iasi. -Daca ar fi existat un mandat de ascultare pentru domnul Scheele sau pentru altcineva, in nici un caz nu ar fi aflat domnul Rusu-Banu. E o minciuna. Probabil n-a avut ce sa scoata acum, in vacanta. Am discutat cu SRI si mi s-a spus ca in nici un caz nu au facut o asemenea interceptare si ca nu s-a cerut nici un mandat din partea Parchetului General. Pacat ca prefectul a folosit asemenea expresii, care au creat o situatie neplacuta-, a declarat Ioan Stan. Acesta a mai spus ca ar fi de dorit ca pe viitor beneficiarii informatiilor de la SRI sa stie exact care sunt domeniile pentru care pot primi lamuriri de la acest serviciu, evitandu-se astfel aparitia unor minciuni ce pot provoca scadaluri de presa.
Mihailescu verifica articolele de presa
Ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, Serban Mihailescu, a declarat, la randul sau, ca va verifica informatiile aparute in presa, potrivit carora Serviciul Roman de Informatii ar intercepta convorbirile telefonice ale ziaristilor din Iasi. Intrebat cum comenteaza scrisoarea sefului Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti, in care solicita autoritatilor sa intervina in acest caz, ministrul SGG a precizat ca nu a primit aceasta scrisoare, dar ca va verifica situatia.
-Eu nu am vazut o asemenea scrisoare, ci doar informatiile aparute in presa. Nu cred ca cineva de la Uniunea Europeana putea trimite aceasta scrisoare, dar o sa verific-, a spus Mihailescu. Ambasadorul Statelor Unite la Bucuresti, Michael Guest, a declarat ca nici el nu a fost instiintat de aceasta scrisoare si ca a primit informatii referitoare la interceptarea telefoanelor jurnalistilor sau ale oamenilor politici numai prin intermediul presei.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















