
În vreme ce primul-ministru moare cu taxa de primă înmatriculare de gât, Tribunalul Arad a dat câștig de cauză unui localnic care a contestat birul în instanță. Principiul juridic pe care l-au urmat magistrații este simplu: legislația europeană primează în fața celei naționale. Acum, pentru mai mult de un sfert de milion de români există un precedent dacă își cer banii înapoi în Justiție. Dacă statul pierde în instanță, va trebui să dea banii de taxă înapoi, cu dobânda aferentă, plus cheltuielile de judecată. Însă până atunci sunt create premisele ca Tăriceanu și compania să-și fi luat de mult zborul de la Palatul Victoria, lăsându-ne să suportăm consecințele guvernării liberale. Se pare că premierului Tăriceanu îi lipsesc consilierii juridici. Altfel nu ne putem explica de ce nu-i spune nimeni că, în conformitate cu Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, pe care a dat și dânsul cu subsemnatul, prevederile legale comunitare sunt mai presus decât legile încropite în birourile Palatului Victoria. Degeaba au spus oficialii UE că taxa nu e legală și că încalcă prevederile privind concurența. Degeaba Comisia Europeană a trimis dosarul la Curtea Europeană de Justiție, iar comisarul pentru taxe, Laszlo Kovacs, a avertizat Guvernul Tăriceanu că dacă procedurile de infrigement se opresc înainte să se ajungă la Strasbourg, autoritățile române ar trebui să dea garanții că vor da banii înapoi, în caz contrar procedurile urmând să fie continuate. Premierul l-a luat pe "NU!" în brațe și gata. Dar nu numai primul-ministru Tăriceanu se agață cu disperare de taxă. Zilele trecute, ministrul finanțelor, Varujan Vosganian, declara că taxa de primă înmatriculare este în conformitate cu legislația românească. Ori, cum nicio instanță nu a stabilit că taxa este ilegală, nu există niciun temei juridic pentru returnarea banilor încasați de administrațiile finanțelor publice. Iată că justiția nu e atât de oarbă pe cât își doresc guvernanții. Magistrații Tribunalului Arad au decis că administrația financiară locală trebuie să dea banii înapoi unuia dintre contribuabilii care au achitat taxa de primă înmatriculare. Reprezentanții Fiscului arădean au declarat că vor ataca decizia la Curtea de Apel, însă acum există un precedent pentru cei aproximativ 350.000 de români care au plătit taxa de primă înmatriculare de la introducerea ei. Păgubiții ar putea apela la instanțe să-și ceară banii înapoi. Procedura e mai complicată și durează cam trei luni. Întâi trebuie să ceri banii de la administrația financiară locală, care garantat va refuza. Apoi trebuie contestat refuzul, iar după respingerea acesteia te poți adresa unei instanțe în contencios administrativ.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















