Home Politic Ladislau Csendes vrea deconspirarea securistilor prin informatizare

Ladislau Csendes vrea deconspirarea securistilor prin informatizare

DISTRIBUIŢI

Proaspăt ales preşedinte al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivei Securităţii, Ladislau Csendes (susţinut de UDMR) şi-a propus un obiectiv cu dublă finalitate: să informatizeze arhiva CNSAS, astfel încat aceasta să devină funcţională, odată cu acest proces reuşind şi identificarea unor eventuali colaboratori ai Securităţii, a căror identitate s-a pierdut printre dosare.

-Vreau să transform arhiva în ceva funcţional, în ceva care se ridică la nivelul arhivelor de gen din Europa de Est, prin digitalizare, prin continuarea informatizării. Asta cred eu că este prima urgenţă, oricine ar fi devenit preşedintele acestei instituţii-, a declarat Ladislau Csendes. În acest sens, preşedintele CNSAS a explicat că dacă prelucrarea dosarelor de la Securitate reuşeşte, aceasta va facilita mai departe dezvăluirea identităţii colaboratorilor cu poliţia politică.

Celelalte priorităţi ale lui Ladislau Csendes vizează organizarea departamentelor instituţionale şi preluarea arhivelor rămase încă la Ministerul de Interne.

CNSAS ar trebui să preia şi arhiva PCR, care este încă secretizată, în ciuda nenumăratelor asigurări date de către guvernanţi. Preşedintele Traian Băsescu a dezvăluit marţi seară faptul că în ultima şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării a cerut premierului să desecretizeze de urgenţă controversata arhivă PCR.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.