Home Politic Lăzăroiu: „BNR a devenit jucător pe scena politică”

Lăzăroiu: „BNR a devenit jucător pe scena politică”

DISTRIBUIŢI

Consilierul prezidențial, Sebastian Lăzăroiu, a scris ieri pe blogul său că BNR s-a transformat pe parcursul anilor dintr-o instituție financiară într-una politică și că rolul de sprijinitor din umbră se va transforma într-unul de încasator al pumnilor celor din opoziție. „Ce mi se pare interesant în actuala criză economică este că linia de demarcație între politicieni și tehnocrați a devenit din ce în ce mai fină. Banca Națională a României a fost mult timp o instituție care și-a păstrat neutralitatea. De multe ori, din umbră, BNR «a ținut spatele politicienilor», cum se zice (…) În ultima vreme BNR a început să joace mai activ pe scena politică. Adică mesajele sale au devenit mai orientate evaluativ spre acțiunea oamenilor politici cei care, de altfel, au pârghiile executive reale – bugetul, fiind de departe cea mai importantă. Teama de reversibil cred că îi face să calce linia dintre politică și tehnocrație“, scrie Lăzăroiu. Acesta mai afirmă că, odată solicitați pentru a credibiliza Guvernul în calitate de premieri tehnocrați, ei vor trebui să se călească și în a primi lovituri, așa cum se întâmplă pe scena politică. Atunci „când au avut nevoie de tehnocrați pentru a schimba imaginea guvernării, întotdeauna politicienii au apelat la rezervorul BNR. Nici nu cred că au greșit. Cel puțin ca imagine au reușit să dea un plus de credibilitate executivului. Posibil ca, odată intrați în arenă, tehnocrații de la BNR să mai și încaseze. Pentru că acolo, în arenă, se joacă mai puțin tenis și mai mult kick-boxing. Să vedem dacă vor fi și buni încasatori“, mai susține Lăzăroiu.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.