Premierul Adrian Nastase va putea sa se prezinte la reuniunea NATO de la Bruxelles, pe 16 aprilie, cu Legea informatiilor clasificate in buzunar. Cu 103 voturi -pentru-, noua -impotriva- si o abtinere, Senatul a aprobat, ieri, legea respectiva in varianta Camerei Deputatilor, astfel incat actul normativ va merge direct la Cotroceni pentru promulgare. Dezbaterea de ieri din Senat a durat doar un sfert de ora, timp suficient insa pentru ca Opozitia sa declare blazata ca va vota legea pentru ca este -ceruta- de NATO, cu toate ca actul normativ este -perfectibil-. Comisia pentru Aparare a renuntat la cele 39 de amendamente pe care intentiona sa le promoveze in plen, atitudine adoptata si de Comisia pentru Drepturile Omului. Toate grupurile parlamentare au anuntat pe rand ca isi vor da OK-ul, cu exceptia PD, ai carui senatori au refuzat sa participe la dezbateri. -Este una dintre cele mai proaste legi-, a spus, de la microfonul Camerei Superioare, senatorul PRM Dumitru Badea. -Dupa o perioada de timp, daca este necesar, vom relua dezbaterile-, a avertizat reprezentantul UDMR, Gyorgy Frunda. -Nu putem sustine ca ne aflam in prezenta unei legi inteligente. Ar trebui sa ne fie rusine ca nu facem legi bune-, a opinat si liberala Norica Nicolai. In final insa, toti vorbitorii au conchis ca actul normativ in cauza trebuie girat de Senat, chiar in aceasta forma. Legea a fost criticata pana si de un senator PSD, Sergiu Nicolaescu, care, in calitate de presedinte al Comisiei de Aparare, a promis ca, -in toamna, inainte de caderea zapezii, vom avea o lege buna-. Putin iritat de comentariul colegului sau de partid, presedintele de sedinta, Doru Ioan Taracila, a punctat in finalul dezbaterii: -Cred ca o avem deja. Altfel, Senatul nu ar vota acest proiect-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















