Presedintele Traian Basescu si premierul Calin Popescu Tariceanu vor continua si anul viitor meciul pe terenul sigurantei nationale. PNL a anuntat ca vrea sa transeze problema pachetului legislativ privind siguranta nationala in prima parte a anului 2007. Legile sunt insa acum in curtea Cotroceniului, care nu este de acord cu varianta guvernului si fara acordul caruia pachetul legislativ nu poate ajunge in parlament.
Ionel Dancu
[email protected]
Dupa ce mai bine de jumatate de an liberalii au incercat sa modifice cat mai substantial cele patru legi elaborate de Cotroceni, a venit randul presedintelui Traian Basescu sa atace varianta guvernului. Faptul ca legile sigurantei nu au fost incluse pe ordinea de zi a sedintei CSAT de miercuri i-a facut pe liberali sa ceara cu insistenta grabirea deciziilor la Cotroceni.
Presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, a declarat in acest sens ca daca legile sigurantei elaborate de guvern nu vor fi depuse pana la 1 februarie la parlament, parlamentarii liberali le vor depune, uzand de initiativa parlamentara pentru a intra in procedura de dezbatere. -Daca pana la 1 ianuarie legile sigurantei nu vor ajunge in parlament ca initiativa guvernamentala, atunci le vom depune ca initiativa parlamentara-, a spus liderul Camerei Deputatilor. Olteanu a adaugat ca neadoptarea pachetului legilor sigurantei nationale reprezinta una dintre neimplinirile importante ale Camerei Deputatilor in acest an. -Ca urmare a faptului ca aceste legi stau de trei luni la CSAT, nu ne-am putut indeplini angajamentul politic al celor mai multe dintre partidele parlamentare, si anume de a adopta legi noi pana la sfarsitul anului-, a precizat Bogdan Olteanu.
Radu Stroe: Este o mare greseala
Secretarul general al guvernului, liberalul Radu Stroe, a taxat ieri dur declaratia presedintelui Traian Basescu de la finalul sedintei CSAT de miercuri, anume ca legile sigurantei in forma in care au fost transmise de guvern -necesita modificari consistente-. Stroe i-a replicat lui Basescu ca a facut o mare greseala atunci cand a afirmat ca serviciile secrete ar functiona ca niste ONG-uri prin legile sigurantei in varianta guvernului. Radu Stroe este de parere ca teoria prezentata de seful statului este una -falsa-. -Este o mare greseala si nu stiu la ce s-a referit (Traian Basescu – n.r.). Probabil ca nu e in regula ca serviciile secrete nu mai fac activitati economice, vor sa faca in continuare acte premergatoare. Presedintele n-a precizat ce, dar este o declaratie de maxima generalitate care poate ascunde orice-, a declarat secretarul general al guvernului, citat de Mediafax. -Dar poate constata si ONG-urile astazi mai bine care este realitatea-, a adaugat Stroe.
Traseul legilor sigurantei nationale
– In aprilie, CSAT a aprobat strategia de securitate nationala si patru din cele sase legi ale sigurantei nationale propuse si asumate de presedintele Traian Basescu au fost desecretizate.
– In mai, legile sigurantei nationale ajung la Palatul Victoria spre aprobare.
– In iulie, guvernul a elaborat o propunere de proiect care nu se afla in pachetul trimis de CSAT, -Legea de securitate nationala-, cu scopul de a reglementa securitatea nationala si careia ar trebui sa-i fie subsumate cele patru proiecte de lege venite de la Cotroceni.
– In august, guvernul a finalizat pachetul legislativ privind siguranta nationala si a anuntat ca mai ramane ca ministrii sa cada de acord asupra variantei finale, dupa care proiectele vor fi trimise parlamentului.
– La sfarsitul lunii octombrie, legile sigurantei au fost aprobate de guvern, cu acordul tuturor ministrilor.
– In noiembrie, proiectele de legi din pachetul privind siguranta nationala, in forma aprobata de guvern, au ajuns la Departamentul Securitatii Nationale al Administratiei prezidentiale.
– In acest moment, legile sigurantei sunt la Cotroceni si trebuie avizate de CSAT, dupa care se vor intoarce la guvern pentru a fi adoptate si trimise parlamentului.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















