Disensiunile din partidul de guvernamant pe marginea legislatiei referitoare la organizarea si functionarea Consiliului Suprem de Aparare a Tarii devin tot mai evidente. Vicepresedintele Camerei, deputatul PSD Ovidiu Corneliu Petrescu, a precizat ieri ca nu renunta la proiectul sau de lege privind CSAT, in detrimentul celui guvernamental, pe aceeasi tema. Spiritele s-au inflamat inca de marti, atunci cand in sedinta in Comisia de aparare a Camerei Deputatilor, presedintele Razvan Ionescu (PSD) i-a cerut lui Ovidiu Petrescu sa accepte dezbaterea pe fond a proiectului de lege venit de la Guvern si sa renunte la propria sa initiativa legislativa. Refuzand categoric propunerea, vicepresedintele Camerei s-a plans ieri indirect de -nedreptatea- care i se face, argumentandu-si pozitia prin faptul ca nu se poate renunta asa usor la un proiect de lege-, care necesita munca si timp. Petrescu a trimis, de altfel, o scrisoare membrilor Comisiei de aparare in care le cere acestora sa decida prin vot, conform Regulamentului, care dintre cele doua proiecte va intra in dezbatere. El a precizat totusi ca propunerea legislativa care nu va fi acceptata va putea fi transformata in amendamente la textul supus discutiei in comisie.
Cunoscut drept un apropiat al presedintelui Iliescu, seful CSAT, Ovidiu Petrescu, a intocmit si depus in ianuarie un proiect de lege oarecum diferit de cel apartinand Guvernului. Printre altele, in textul deputatului PSD se prevede ca deciziile din CSAT sa fie luate cu majoritate simpla, in timp ce in proiectul Guvernului se merge pe varianta consensului.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















