PNL nu a reuşit să găsească un înlocuitor pentru demisionarul Mihai Răzvan Ungureanu, care să preia portofoliul Ministerului Afacerilor Externe. Conducerea PNL a decis să amane cu o săptămană nominalizarea viitorului ministru. Aceasta cu toate că, la prima vedere, păreau că au de unde alege. Printre posibilii înlocuitori au fost vehiculaţi Teodor Meleşcanu, Adrian Cioroianu, Cristian David şi Mihai Lupoi. Variantele nu sunt agreate de toţi. Ca dovadă că istoricul Neagu Djuvara l-a propus pe ambasadorul Romaniei în Danemarca, Theodor Paleologu, pentru funcţia de ministru de externe. Acesta, însă, a refuzat diplomatic. Motivul: pentru un astfel de post trebuie să-şi depună candidatura un om politic, nu un diplomat care are deja o misiune încredinţată, cea de ambasador. Theodor Paleologu, fiul lui Alexandru Paleologu, a recunoscut că a discutat cu membri ai conducerii liberale pe tema unei eventuale nominalizări la conducerea MAE, declarându-se onorat în -cel mai înalt grad- că numele său a fost menţionat în acest context. Totuşi, liberalii speră să-l poată convinge pană săptămana viitoare. În ceea ce-l priveşte pe ministrul de externe demisionar, Răzvan Ungureanu, Paleologu a declarat că acesta a fost un ministru excepţional şi că a admirat felul demn în care acesta şi-a prezentat demisia, -dovedind un simţ acut al responsabilităţii-. Reamintim că în 2004, la momentul în care se purtau negocieri pentru formarea guvernului, Theodor Paleologu a pledat pentru ca Radu Duda să fie numit în funcţia de ministru de externe.
După ce şi-a înaintat demisia din fruntea Externelor, Mihai Răzvan Ungureanu a acceptat să preia conducerea Institutului de Studii Liberale. Institut care a fost înfiinţat în 1998 în urma unei idei a lui Theodor Paleologu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















