Liberalii au adoptat un discurs apropiat cu cel al PC şi PSD, formaţiuni alături de care unii membri ai PNL au votat pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.
În prag de campanie pentru referendumul privind demiterea lui Băsescu, preocuparea conducerii PNL s-a focalizat pe discursul susţinut de preşedintele suspendat. Liberalii, prin vocea vicepreşedintelui Crin Antonescu, au calificat ieşirea lui Băsescu ca avand conotaţii comuniste. Coincidenţa face ca discursul preşedintelui suspendat, susţinut la mitingul din Piaţa Constituţiei, să le fi inspirat şi liderilor PC şi PSD aceeaşi comparaţie. Antonescu i-a cerut în mod oficial ieri preşedintelui suspendat -să-i numească pe oamenii care sunt dependenţi de oligarhi, care sunt implicaţi în afaceri de corupţie sau care alcătuiesc o mafie transpartinică-. Pe un ton jignitor, Antonescu a adăugat că, în cazul în care Băsescu nu va îndeplini cererea sa, -înseamnă că nu este decat un mincinos care continuă să-şi bată joc în mod demagogic de Romania-.
În paralel cu atacurile la Băsescu, PNL susţine că se ocupă de guvernare: -Toţi miniştrii, cu primul-ministru în frunte, au mandatul de a guverna bine în următoarea perioadă-, a explicat vicepreşedintele PNL, ca şi cum pană acum miniştrii liberali nu ar fi avut acest mandat.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















