Home Politic Liberalilor nu le reuseste nici combinatia cu PC

Liberalilor nu le reuseste nici combinatia cu PC

DISTRIBUIŢI

Ideea fuziunii dintre Partidul National Liberal si Partidul Conservator a inceput sa le convina din ce in ce mai mult liberalilor, care incearca sa-i convinga cu -declaratii personale- pe oamenii lui Voiculescu si cu care spera sa castige putere politica. -O fuziune intre PNL si PC ar fi de bun augur-, a declarat, sambata, la Miercurea Ciuc liberalul Bogdan Olteanu. Conservatorii insa neaga orice fel de incercare de alipire a celor doua partide, insa nu exclud o alianta sau o colaborare.

Dupa ce la sfarsitul lunii septembrie conservatorii au atacat dur ziarele -Evenimentul zilei- si -Ziua- pentru proasta informare privind o posibila fuziune a PNL cu PC, liberalilor a inceput sa le surada ideea unei absorbtii a conservatorilor. Ministrul delegat pentru relatia cu parlamentul, Bogdan Olteanu, a declarat sambata ca o fuziune intre PNL si PC ar fi de bun augur si ar simplifica mult esichierul politic romanesc. -Sigur ii vom tine la curent permanent si pe colegii nostri in cazul in care acest proces va incepe, dar deocamdata este doar de parerea mea personala, nu exista un proces demarat, nu exista nici macar o decizie in cadrul PNL ca dorim sa facem acest lucru, dar eu sunt unul care sustin ca este bine sa facem asta-, si-a justificat Olteanu declaratia. Chiar daca a incercat sa se ascunda sub faptul ca declaratia este una strict personala, ministrul a insistat sa explice urmarile pozitive ale unei fuziuni, dar nu si la avantajele acesteia pentru PNL: o mai eficienta functionare a coalitiei, mai simpla cu trei partide decat cu patru si -o simplificare a esichierului politic romanesc-. Liberalul a adaugat ca nu au existat inca discutii formale intre reprezentantii celor doua partide, dar a subliniat ca e de parere ca exista semnale si din partea PC ca incepe sa ia in serios ideea unei fuziuni cu PNL.

-Nu avem planuri de fuziune-

Conservatorii l-au contrazis insa ieri pe Olteanu. Purtatorul de cuvant al PC, deputatul Bogdan Ciuca, a sustinut intr-o conferinta de presa ca in cadrul structurilor de conducere ale Partidului Conservator nu s-a pus nici un moment problema ca partidul sa-si piarda identitatea prin fuziunea cu o alta formatiune. Chiar daca nu a exclus ideea unei aliante sau a unei colaborari, Ciuca a spus ca -nu exista discutii si nici proiecte politice care sa vizeze o fuziune sau absorbtie a Partidului Conservator. Aliantele si colaborarile sunt normale, dar nu avem planuri de fuziune-. Un alt motiv invocat de liberali, care ar avantaja PC in cazul unei alipiri la PNL, a fost faptul ca partidul lui Voiculescu se indreapta catre liberalism si s-a afiliat structurilor liberale europene. Conservatorii nu au infirmat insa si acest lucru. -In ce ne priveste, ne-am asezat clar pe zona de centru-dreapta a esichierului politic iar in perioada urmatoare principala noastra preocupare va fi dezvoltarea partidului in teritoriu si afilierea la o familie politica europeana de aceeasi origine-, a spus deputatul conservator, care insa a evitat sa precizeze familia europeana vizata. Desi incearca sa ascunda avantajele pe care le-ar obtine in cazul unei absorbtii a partidului in PNL, desi sustin ca principalul scop al PC este sa depaseasca pragul critic de 5% in sondaje pana la sfarsitul anului pe forte proprii, conservatorii s-au referit ieri si la cazul presedintelui Consiliului Judetean Prahova, Florin Anghel, care a fost reprimit vineri in PC dupa ce parasise partidul si intrase in PNL. Anghel a declarat vineri ca si alti membri PNL ai filialei judetene ar dori trecerea la PC. O astfel de fuziune ar rezolva aceasta problema si la nivelul judetului Prahova, dar si la nivelul altor judete unde au existat neintelegeri in interiorul coalitiei.

PC isi doreste sa ajunga la 5% in sondaje

Partidul lui Voiculescu a convocat sambata Biroul Politic si Biroul Permanent pentru a stabili principala tinta a partidului, depasirea pragului de 5% din intentiile de vot ale romanilor pana la sfarsitul lui 2005, dupa cum a declarat ieri purtatorul de cuvant conservator Bogdan Ciuca. Principalele arme ale PC cu care isi doreste sa castige electorat sunt intarirea filialelor locale, continuarea proiectului reducerii TVA la produsele alimentare de baza, strangerea unui milion de semnaturi pentru legea Voiculescu privind controlul averilor ce nu pot fi justificate din veniturile legale si reprezentarea de drept in consiliile locale a cetatenilor romani de origine romana in localitatile unde sunt minoritari, au explicat conservatorii.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.