Liderul PSD, Mircea Geoana, si cel al PC, Dan Voiculescu, au avut ieri o intalnire de jumatate de ora, intre patru ochi, in biroul liderului conservator.
Motivul oficial – -strict chestiuni curente pentru acest final de stagiune parlamentara-, conform lui Mircea Geoana. Motivul neoficial – Mircea Geoana a vrut sa stie daca PC iese de la guvernare si daca va sustine motiunea de cenzura a PSD, conform unor surse parlamentare.
Totusi, presedintele PSD a negat ca ar fi discutat cu Voiculescu despre motiunea de cenzura. -Nu va pot spune, pentru ca nu doresc-, a precizat si Dan Voiculescu, conform Mediafax. In schimb, Voiculescu a declarat despre presupusa sa colaborare cu Securitatea: -Nu-mi pare rau ca am facut informari despre starea economiei. Sunt mandru de ele. N-am nimic sa-mi reprosez-.
PSD a deschis robinetul la conducta cu motiuni
Principalul partid de opozitie a depus ieri la Camera Deputatilor o noua motiune simpla, a treia, pe tema invatamantului, prin care se cere demiterea, pentru a doua oara, a ministrului educatiei, Mihail Hardau, din cauza scandalului iscat in jurul testelor nationale. Pana miercuri cel tarziu, va fi depusa motiunea de cenzura prin care PSD doreste fortarea caderii guvernului. Purtatorul de cuvant al PSD, senatorul Cristian Diaconescu, a declarat ca aceasta va fi prezentata si celorlalti parlamentari ai opozitiei. -Daca ideile noastre vor fi impartasite, credem ca aceasta dezbatere este foarte necesara in parlament-, a afirmat senatorul PSD. Cele doua motiuni ale PSD au insa putine sanse de castig. Istoria parlamentara dovedeste ca motiunile simple nu si-au atins scopul pentru care au fost depuse – adica demiterea diversilor ministri. Totusi, ultima motiune, cea care il viza pe ministrul sanatatii, liberalul Eugen Nicolaescu, era la un pas de a trece, din cauza absenteismului parlamentarilor puterii.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















