Home Politic Lui Ponta a început să-i fie indiferent de ceilalți actori politici

Lui Ponta a început să-i fie indiferent de ceilalți actori politici

DISTRIBUIŢI

Dacă în urmă cu puțin mai mult de un an de zile, Ponta și USL țipau că guvernul Boc este indiferent la problemele ridicate de opoziția de atunci, premierul a uitat și adoptă aceeași tactică de a nu lua în calcul problemele ridicate de tabăra politică adversă. Victor Ponta a declarat ieri că este mulțumit de faptul că nu s-a mai continuat "politica absolut dementă" din ultimii ani de a arăta că toți copiii sunt prost pregătiți la bacalaureat, el precizând că "gașca domnului Băsescu", care "urlă" pe această temă, îi este indiferentă. "Eu mi-am dorit și sunt foarte mulțumit de faptul că nu s-a mai continuat politica absolut dementă din ultimii ani de a arăta că toți copiii din România sunt prost pregătiți și toți profesorii sunt răi. Nu e adevărat, cred că nu ăsta e scopul școlii, scopul școlii e să încerce să-i învețe cât mai mult și cât mai bine pe elevi", a spus Ponta, în debutul ședinței BPN al PSD, la care presa a avut acces. El a precizat că profesorii, care își fac datoria în condiții dificile, trebuie respectați, iar cei care fac lucruri ilegale trebuie să plătească. "Îmi este perfect indiferent scandalul cu care ne-am obișnuit. Gașca, nu? – că e un termen prezidențial – gașca domnului Băsescu, care întotdeuna urlă «lovitură de stat, intervenție în Justiție» și alte lucururi îmi este perfect indiferentă. Cred că ne facem datoria față de oameni și ăsta e lucrul cel mai important", a spus Ponta. Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, a făcut săptămâna trecută o serie de remarci la adresa viziunii politice a USL asupra sistemului de educație din România, fapt care a iritat puterea.

 (D.S.)

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.