Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii va incepe astazi discutarea cazului senatorului PSD Razvan Theodorescu, dupa ce un cotidian central a aruncat piatra, sustinand ca social-democratul se face vinovat de colaborare cu Securitatea.
Membrii Colegiului CNSAS au trecut pe ordinea de zi discutarea acestui caz inca de la sedinta de saptamana trecuta, insa pe Theodorescu nu l-au chemat inca la audieri. Deocamdata, senatorul pesedist nu a primit nicio invitatie din partea Consiliului, si nici nu se asteapta sa fie chemat la audiere. -Nici n-am de ce sa fiu audiat. Se va discuta pe baza dosarelor si a probelor-, ne-a declarat Theodorescu.
Insa la CNSAS, decizia pare sa se fi luat dupa sedinta de martea trecuta, in conditiile in care doi membri diferiti ai Colegiului ne-au oferit informatii contradictorii. Corneliu Turianu se astepta ca astazi sa fie audiate, pe langa Razvan Theodorescu, si alte persoane implicate in diferite cazuri aflate pe masa CNSAS. Informatia a fost dezmintita de purtatorul de cuvant al Consiliului, Cazimir Ionescu, care ne-a declarat ca, deocamdata, Colegiul va dezbate cazul pe baza documentelor deja existente in arhivele CNSAS.
Decizia Consiliului de a verifica informatiile privind activitatea senatorului PSD in perioada comunista vine dupa ce un cotidian national l-a acuzat pe Theodorescu de colaborare cu fosta Securitate. Pesedistul a mentionat, intr-o scrisoare adresata institutiei, ca nu a fost niciodata informator al fostei Securitati, mai ales ca detine certificat ORNISS, care ii ofera acces la informatii clasificate. In plus, Theodorescu a precizat ca singurele sale legaturi cu Securitatea au fost determinate de memoriile si sesizarile semnate de el, prin care critica politicile in domeniul patrimoniului si al culturii promovate de regimul comunist.
De fapt, singura dovada care vine sa atate suspiciunile in cazul lui Theodorescu este aceea ca numele senatorului se regaseste pe o lista de persoane ale caror dosare au fost arse in 1991.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















