Cu toate ca vicepresedintele PSD, Dan Nica, anunta zilele trecute ca o treime din parlamentarii in exercitiu nu vor candida pentru parlamentare, iar liderul numarul unu social-democrat, Adrian Nastase, se pronunta vineri pentru necesitatea unei prezente mai sporite a tinerilor si femeilor pe listele parlamentare, ca raspuns la asteptarile electoratului si al unei nevoi de construire si intarire a -noului PSD-, realitatea din teritoriu pare a face in ciuda dorintelor exprimate de conducerea centrala social-democrata. Astfel, cei care s-au inghesuit la poarta partidului cu dosarul pentru alegerile preliminare sunt unii si aceiasi cu cei care au haladuit prin parlament din 2000 incoace, semn ca nu toti din partid au -inteles mesajul populatiei cu ocazia alegerilor locale-, la care facea referire mai daunazi seful lor. Astfel, la nivelul Munteniei si Moldovei, dar mai ales al Ardealului, vechea garda si alti granzi pesedisti si-au asigurat locurile, restul listei aspirantilor la scaunul parlamentar continand intr-adevar tineri si femei, dar mai mult pentru a servi pe post de -umplutura- sau ca simple -oportunitati de imagine-, o mare parte neavand nici macar sansa de a strange cele 1.000 de voturi necesare pentru a intra in cursa preliminariilor interne. La aceasta ora, la nivelul mai multor organizatii judetene, nici unul dintre candidati nu adusese inca lista cu cele 1.000 de semnaturi de sustinere. Ceasul ticaie, tinerii si seniorii social-democrati mai avand doar 48 de ore la dispozitie pentru a indeplini aceasta cerinta de participare la alegerile preliminare, primii suferind insa handicapul lipsei de experienta, dar si al anonimatului la nivelul comunitatii locale.
Toate-s vechi si noua-s toate
Capitala inregistreaza o aglomeratie de -batranei-, tinerii si figurile noi mai avand sanse sa ocupe un loc doar pe lista celor 10 procente. Dintre actualii demnitari, strang sau au strans semnaturi de sustinere pentru inscrierea in cursa electorala Sorin Oprescu, Dan Ioan Popescu, Bogdan Niculescu-Duvaz, Aura Vasile, Rodica Nassar, Ionel Blanculescu, Madalin Voicu si… Adrian Nastase. Un alt pesedist cu state vechi, Nicolae Vacaroiu, ramane fidel Argesului, fiind secundat de fostul ministru al tineretului si sportului, Georgiu Gingaras. Codrin Stefanescu, secretar executiv in cadrul PSD, si-a depus candidatura la alegerile preliminare, pentru Camera Deputatilor, in cadrul organizatiei judetene a PSD Giurgiu, in timp ce pesedistul poreclit -Micki Bacsis- se vrea parlamentar prahovean. La Buzau, din cei 23 de aspiranti la jiltul parlamentar, cinci sunt cunostinte mai vechi ale salilor fostei Case a Poporului – actualii deputati Ovidiu Cameliu Petrescu, Aurel Gubandru, Petre Posea, Ionel Olteanu si Horia Neamtu, iar la Olt, Rodica Stanoiu, senatorul Dumitru Nica, deputatii Florin Iordache si Florin Georgescu se gasesc inscrisi in cursa interna.
Damful parlamentar, prea ispititor
Ardealul este cel mai ilustrativ exemplu la capitolul -metode de conservare- a vechilor stabi parlamentari cu parfum de trandafiri social-democrati. Printre cele 10 persoane care au plecat la vanatoare de semnaturi prin circumscriptiile Hunedoarei se numara deputatul Ioan Timis, fostul deputat Gheorghe Ana si fostul viceprimar al Devei, Nicu Ardelean. Lipsa de la apel, senatorul Ion Iliescu si deputatul Vlad George-Nadejde. Totul pe un posibil fond poetic asigurat de catre bardul Adrian Paunescu. La nivelul Covasnei, unicul parlamentar PSD, Adrian Casunean Vlad, isi vede amenintat viitorul mandat de realitatea specifica acestui judet, unde romanii, minoritari din punct de vedere numeric, nu-i pot asigura o noua accedere in legislativ. Ca atare, Casunean si-ar dori -un loc din oficiu, asa cum au minoritatile nationale-, pentru acest lucru avand deja formulat un amendament la Legea electorala, care sa permita reprezentarea din oficiu in viitorul parlament al tarii a romanilor din judetele Covasna si Harghita. La Cluj, pana la aceasta ora, peste 50 de persoane din PSD si-au inscris dosarul in cursa electorala interna, dar nici unul dintre ele nu este complet. Inghesuiala este resimtita de unii seniori. Grigore Zanc, candidat la un nou mandat de senator, nu are prea multe sanse in fata lui Vasile Dancu. Alti deputati cu vise de continuitate sunt Vasile Suciu si Alexandru Lapusan, dar si negociatorul-sef al Romaniei cu Uniunea Europeana, Vasile Puscas, care a si fost ales pe lista deputatilor in alegerile din 2000, desi in ultimii patru ani, cei trei nu s-au prea spetit cu munca pentru care clujenii i-au trimis la Bucuresti. Muresul vine, printre altii, cu doua -prospaturi- – actualul deputat Pavel Todoran si senatorul Ioan Nicolaescu. Un judet unde PSD nu sta prea bine in optiunile electoratului este Satu Mare, ca atare numai Ioan Mircea Pascu este sigur de locul sau, in timp ce la Maramures, deputatii PSD Petre Moldovan si Petru Godja si-au depus candidaturile.
Hrebenciuc, Cozmanca, Solcanu si mosiile lor
Moldova se afla si ea framantata de ultimele jocuri de culise social-democrate. Viorel Hrebenciuc si Dan Matei Agathon nu se dau plecati de la Bacau, iar lista suceveana a celor care vor sa ajunga in parlament se mareste de la o zi la alta. Printre ultimii intrati in joc se numara Ovidiu Dontu, fost sef al organizatiei de tineret a PSD, si subprefectul Mihai Grozavu, fara prea multe sanse insa in fata unui Ghiorghi Prisacaru, Eugen Bejinariu, Tudor Mohora, Cristian Dumitrescu, Dorel Craciun sau Radu Pricop. Iasiul are aliniati la start atat vechea garda – Valer Dorneanu, Ion Solcanu, Razvan Theodorescu, Vasile Mocanu, Traian Dobre, Cristian Sandache, Cristian Nechifor, Ionel Adrian, Pavel Tarpescu – cat si alti 14 aspiranti. O exceptie o constituie Botosaniul, unde ceea ce surprinde este ca aproape nici unul dintre actualii parlamentari nu va ocupa un loc eligibil. Se pare ca bucurestenii Darie si Cozmanca au reinnoit echipa, stabilind deja ordinea pe care o vor ocupa candidatii pe listele parlamentare. La Senat, lista va fi deschisa de Octav Cozmanca, inca senator de Botosani. Pe locul doi la Senat este trecut Constantin Hutu, fost subprefect si actual consilier judetean, insa aceasta pozitie nu este considerata eligibila. Lista la Camera Deputatilor va fi deschisa de Mihai Darie, consilierul premierului Nastase, care este urmat de Silvana Tudorache si de Gabriel Ispas, vicepresedinte al organizatiei nationale de tineret a PSD.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















