-Dacă cineva propune şi se decide revocarea mea, plec. Punct!- Declaraţia îi aparţine ministrului justiţiei, Monica Macovei, şi a fost făcută în cadrul unei emisiuni televizate. De altfel, Macovei este convinsă că mandatul său în fruntea Justiţiei se va termina curand: -Eu aş vrea să fac ceea ce se mai poate face, însă mi-e clar că nu voi avea timp-. Macovei nu a renunţat la punctul său de vedere cu privire la ordonanţa de urgenţă de amanare a euroalegerilor. -Dacă era legal, eu n-aveam probleme cu avizarea-, a declarat Macovei. Ministrul a explicat în aceeaşi emisiune televizată că -Orice proiect de lege, ca şi cel de ieri, are un iniţiator. În cazul proiectului de ieri cu amanarea alegerilor, era trecut la iniţiator Ministerul de Interne, domnul Vasile Blaga, care nu semnase. Eu cum să avizez un proiect care nu e semnat de iniţiator? Pentru mine, ca… pentru Ministerul Justiţiei, un proiect care nu e semnat de iniţiator, care nu are iniţiator, deci – da? – nu există. N-am ce să avizez. Deci aici vorbim de legalitate-. Macovei a explicat că ordonanţa poate fi atacată în contencios administrativ sau – există şi posibilitatea sesizării Curţii Constituţionale de către Avocatul Poporului-.
Pe de altă parte, Monica Macovei a afirmat că premierul Tăriceanu nici măcar nu s-a consultat cu ea pe tema discursului pe care l-a avut ieri în Senat, discurs legat tocmai de reforma în Justiţie.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















