Home Politic Macovei se ia la tranta cu CSM-ul in parlament

Macovei se ia la tranta cu CSM-ul in parlament

DISTRIBUIŢI

Discordia dintre institutiile care ar trebui sa vegheze la bunul mers al justitiei – Ministerul Justitiei si Consiliul Superior al Magistraturii – a atins ieri din nou cote alarmante. De data aceasta in parlament, unde ministrul justitiei, Monica Macovei, a criticat dur raportul pe care presedintele CSM, Iulian Galca, l-a prezentat alesilor. Cu toate ca ar fi trebuit sa aiba loc o dezbatere privind situatia in care se afla justitia, cu mai putin de o luna inainte de raportul Comisiei Europene, parlamentarii i-au curmat pofta de contre Monicai Macovei si au decis amanarea discutiilor.

Suparata pe membrii CSM care vor sa-i preia dreptul de a-l numi pe procurorul sef, Monica Macovei a trimis ieri la Comisiile juridice ale celor doua Camere ale parlamentului un raspuns la raportul prezentat cu ceva timp in urma de seful CSM. Raportul critic al ministrului justitiei aduce acuze grave CSM in legatura cu activitatea pe care a desfasurat-o in 2005. Principalele puncte slabe vazute de Macovei in raportul lui Galca sunt incercarile ineficiente ale CSM de a spori increderea cetatenilor in justitie, ocuparea unor posturi pe baza unor interviuri formale si lipsa de integritate a CSM.

In plus, Macovei ii acuza pe magistrati ca nu pun pret pe recomandarile europene si ca enumerarea unor simple date in absenta unor interpretari ale acestora dovedesc ca actualul sistem de statistica judiciara este ineficient. La capitolul increderea cetatenilor in justitie, Macovei a sustinut ca in raportul CSM se precizeaza chiar faptul ca populatia este vinovata pentru aceasta situatie. -Sunt mentionate cauzele care duc la intarzierea in solutionarea unor dosare, fara a se identifica rolul judecatorului in acest proces, fie si numai sub aspectul intarzierilor in motivarea hotararilor. Dimpotriva, se pare ca, in opinia CSM, mai curand cetateanul este vinovat de aceste intarzieri, intrucat formuleaza prea multe cereri-, se arata in documentul trimis de Macovei.

Integritatea CSM – nula

O lovitura sub centura de care Macovei a incercat sa profite din plin o constituie scandalurile in care sunt implicati unii membri ai CSM. -Desi in repetate randuri asociatiile de magistrati si mass-media au ridicat problema imaginii negative a unor membri ai CSM, este neclar daca aceste aspecte au fost discutate si care este pozitia institutiei in raport cu aceste critici-, a mai precizat ministrul justitiei, facand referire la cateva cazuri concrete. Macovei a amintit de situatia unui membru CSM care a folosit functia de presedinte de instanta pentru a obtine un apartament sau de situatia in care un membru a colaborat cu securitatea inainte de 1990. Nemultumirea ministrului a fost exprimata si in legatura cu modul in care sunt ocupate posturile din aparatul tehnic al CSM si cele vacante din instante si parchete. -Este notoriu faptul ca numirile in functiile de judecator fara concurs CSM nu are o practica a interviului. De asemenea, interviurile pentru numirea judecatorilor la Inalta Curte de Casatie si Justitie au fost in 2005 o simpla formalitate, urmate de un vot secret-, se mai arata in raportul ministerului. Nici la capitolul formarea profesionala a judecatorilor si procurorilor Iulian Galca nu a scapat de tunul de critici al Monicai Macovei. Aceasta acuza faptul ca nu este conturata politica pe termen scurt si lung si ca nu s-a tinut cont de un studiu efectuat de Asociatia Romana de Transparenta, in care insisi magistratii au invocat drept un punct slab pregatirea lor profesionala. In opinia lui Macovei, membrii CSM sunt indiferenti in legatura cu masurile pe care Comisia Europeana le-a recomandat sa le implementeze. -Rapoartele de monitorizare ale Comisiei Europene, precum si in rapoartele expertilor din cadrul misiunilor peer-review au evidentiat mai multe aspecte negative. Este neclar daca aceste rapoarte au fost discutate in cadrul CSM si care au fost masurile luate pentru imbunatatirea situatiilor semnalate-, se mai precizeaza in informare.

Dezbateri amanate

Dupa ce raportul CSM a mai fost dezbatut o data in comisiile parlamentare, deputatii si senatorii erau dezorientati ieri care dintre cele doua rapoarte trebuie discutat si ce hotarare trebuie sa ia. In prezenta Monicai Macovei si a lui Iulian Galca, parlamentarii s-au gandit sa le curme dorinta de contre si au amanat dezbaterile. Cu toate acestea, Macovei a incercat sa nu para deranjata de aceasta decizie. -Vreau ca dezbaterea privind starea justitiei sa fie una reala si sa fie o dezbatere apolitica-, a sustinut ministrul justitiei.

O serie de parlamentari, printre care Peter Ekstein (UDMR) si Sergiu Andon (PC), au fost impotriva amanarii dezbaterii, pe motiv ca parlamentarii trebuie sa stabileasca doar procedura care va fi urmata in plenul parlamentului la prezentarea rapoartelor CSM. In final, parlamentarii au decis cu noua voturi pentru si opt impotriva ca dezbaterea sa fie amanata.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.