Obsedat sa stranga alaturi toate grupurile de centru-stanga, partidul de guvernamant a deschis usa tuturor celor care si-au descoperit peste noapte pedigree-ul social-democrat si au cerut gazduire in noua formatiune-mamut. Cronologic, primii care au batut la usa lui Nastase au fost aperistii rupti din coasta lui Melescanu. Asa-numitul grup ApR – social-democratii au tatonat in ultimele luni terenul si sambata, de la tribuna Congresului, Doru Viorel Ursu a constatat fericit: -Suntem, in sfarsit, impreuna si pentru aceasta sansa va multumim-. Grupul – acceptat, Doru Viorel Ursu – un loc in BEx. Al doilea pluton – ex-peremistii, condusi de deputatul Dorin Lazar Maior (Mircea Bucur, Valentin Paduroiu, Zisu Stanciu, Luca Stefanoiu, Vasile Duta, Codrin Stefanescu). Maior si-a dat obolul premierului Nastase (-Modelul de politician cult, instruit etc.-), dupa care a primit un loc in BEx, iar colegii lui, pozitii in Consiliul National. Mircea Stanescu, -colaborator al fostului presedinte Constantin Titel Petrescu, membru al social-democratiei din anul 1939-, si-a platit, la randul sau, intrarea in Biroul Executiv al PSD. Spre deliciul salii si al premierului Nastase, batranul s-a luptat cu Sergiu Cunescu, fostul presedinte al PSDR, cel care se aratase ferm impotriva fuziunii. Stanescu si-a amintit ca, -in *51-*52, Cunescu a primit o decoratie pentru merite aduse comunismului- si ca, ulterior, a fost informator al Securitatii. Adrian Nastase i-a strans, in final, mainile si l-a imbratisat. Simona Marinescu n-a primit (deocamdata) nimic Surpriza zilei a fost aparitia la tribuna a democratului Cristian Dumitrescu. El a anuntat ca vorbeste in numele unui -grup de parlamentari ce au demisionat din PD-. Sala a izbucnit in aplauze frenetice. Grupul de parlamentari anuntat a fost, insa, destul de subtire: Cristian Dumitrescu, Simona Marinescu si Avram Filipas. La acestia se adauga deputatul Dan Ionescu si senatorul Ioan Cristolovean, care isi anuntasera din timp decizia de a se inscrie in PDSR. Ineditul lider de grup s-a aratat cutremurat de momentul istoric la care i s-a permis sa ia parte: -Romania se afla la momentul marilor decizii istorice care ne vor marca viata multe decenii de acum inainte-. El si-a facut intrarea in noul partid dand un ultim pumn partidului pe care tocmai il parasise. Spre satisfactia salii, el a spus ca PD promoveaza -o politica populista, cu accente nationaliste, situat la stanga social-democratiei europene-. Pentru elocventa, Dumitrescu a fost recompensat cu un loc in BEx. In schimb, celebra sa colega, Simona Marinescu, a prins doar un loc in Consiliul National. Decizia Simonei Marinescu de a parasi PD a iritat spiritele in Modrogan. Vineri seara ea declarase: -Aparitia mea pe liste a fost votata de BPN, dar fostul secretar general al PD a comandat sa iasa alta persoana. Jocurile lui Vasile Blaga si Gheorghe Albu m-au obosit-, dupa care, dand sa plece, a tinut sa-i stranga mana fostului ei coleg, Traian Basescu. Acesta a refuzat: -Nu pot sa dau mana cu tine, Simona, pentru ca in seara asta ai mintit grosolan-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















