Masonul Babiuc se vede in fruntea unei constructii politice de dreapta

Victor Babiuc a reprezentat pentru multi un politician discret, enigmatic. Desi s-a aflat mai mereu in prim-planul vietii politice, detinand demnitati in stat si functii importante de partid, el nu s-a remarcat printr-un discurs sforaitor ca al majoritatii politicienilor, ci mai degraba prin usurinta de a se afla tot timpul in mijlocul evenimentelor si alaturi de aceia care au privilegiul de a lua decizii. Gasim astfel in CV-ul politic al deputatului independent de astazi, Victor Babiuc, anumite momente care confirma apetitul sau pentru putere: a fost de trei ori ministru, al justitiei, de interne si al apararii, in guvernele Roman, Stolojan si Ciorbea, prim-vicepresedinte al PD si deputat in mai multe legislaturi, lider al PNL pentru o scurta perioada. De la plecarea din partidul condus pe atunci de Valeriu Stoica, de Babiuc nu se mai stia nimic. Activitatea sa ca deputat era perceputa ca fiind inconsistenta. In ciuda oboselii acumulate, destul de vizibila,Victor Babiuc nu pare a fi insa omul care sa depuna armele. Mai mult, el incearca marea cu degetul si anunta, deocamdata discret, ca lucreaza la un proiect de creare a unei noi forte politice de dreapta ca o alternativa viabila la PSD. Anuntul lui Babiuc amplifica asadar semnalele tot mai puternice privind necesitatea aparitiei unei constructii politice de dreapta, emise mai mult sau mai putin convingator pentru electorat de catre fostul sef al statului, Emil Constantinescu, prin -mosirea- Uniunii pentru Reconstructia Romaniei, sau de -diplomatul- Razvan Ungureanu.

– Ati plecat discret, la vremea respectiva, din PD si la fel de discret ati parasit si PNL de aproape un an. De atunci, politicianul Victor Babiuc a intrat intr-un con de umbra. Va mai intereseaza politica?

– Da, sigur ca ma intereseaza. Din pacate, politica nu se poate face de unul singur, pentru ca trebuie sa fii membru al unui partid. Cand am optat pentru PNL, am avut anumite sperante legate de reorganizarea acestui partid, pentru a deveni principala forta de dreapta sau de centru-dreapta. Am descoperit insa, cu neplacere, ca PNL este macinat de fel de fel de dispute interne, iar preocuparea de a valorifica o sansa istorica reala era, practic, inexistenta. Pentru ca ma dusesem acolo spre a participa la un proiect, nu pentru a fi partas la luptele intestine, am gasit de cuviinta ca este cazul sa parasesc partidul. Reamintesc ca nu m-am inscris in PNL singur, ci impreuna cu mai multi colegi din PD, animati tocmai de aceeasi preocupare de reorganizare a partidului. De altfel, si ceea ce s-a intamplat in PNL de cand am plecat este o confirmare neplacuta a celor pe care le-am sustinut mai inainte, iar rezultatul la care s-a ajuns, cu domunul Stolojan in fruntea partidului, nu este un raspuns la preocuparea de a da electoratului o speranta legata de orientarea de dreapta, ci tot o consecinta a luptelor interne dintre liberali.

In ceea ce ma priveste, sunt preocupat de doua lucruri in momentul de fata. Primul se refera la nevoia de a avea o alternativa la PSD, pentru ca la ora actuala aceasta nu exista. Nici unul dintre partidele intrate in Parlament nu a reusit, in cei doi ani, sa creasca substantial pentru a constitui o asemenea alternativa. Unele chiar au si scazut, raportat la momentul alegerilor. Evident, cand fac aceste aprecieri exclud PRM, care este un partid nedemocratic si nu ma intereseaza. Am spus mai demult, in cateva texte publicate, ca de vreme ce nici un partid nu creste, un raspuns adecvat l-ar putea constitui o coalitie de partide, care sa semene cat mai putin cu fosta Conventie Democratica. In toamna anului trecut am testat partidele parlamentare si cateva formatiuni neparlamentare, pentru a afla cum ar primi acestea o astfel de initiativa. Am constatat ca opiniile sunt impartite si ca sansele unei asemenea alternative nu sunt luate in calcul. Am avut atunci si o disputa destul de neplacuta cu fostul meu coleg Valeriu Stoica, el avand impresia ca lucrez impotriva PNL. Remarc insa ca, de o luna sau doua, a inceput sa se vorbeasca de o posibila alianta PD-PNL. La data respectiva, Traian Basescu nu a privit favorabil ideea unei coalitii, considerand ca aceasta varianta nu ar putea fi luata in seama decat in toamna acestui an. In schimb, Valeriu Stoica respingea atunci categoric proiectul. Iata ca, astazi, unii au inceput sa creada ca o astfel de alternativa este de luat in calcul, numai ca doua partide nu pot face mare lucru, fiind destul de mici, si nu au destula greutate nici impreuna. De aceea, se contureaza din ce in ce mai mult ipoteza a treia, pe care am lansat-o tot atunci, referitoare la construirea unei noi formatiuni politice, de centru, centru-dreapta, care sa raspunda asteptarilor electoratului. Am remarcat de foarte mult timp ca intre trei si noua milioane de alegatori din Romania nu au pe cine sa voteze daca astazi s-ar pune problema alegerilor.

Pe de alta parte, incerc sa-mi fac datoria in Parlament. Pregatesc doua proiecte de legi. Unul priveste controlul serviciilor speciale, pentru ca acestea sunt controlate de o structura care reflecta configuratia Parlamentului rezultata din alegeri, unde majoritatea domina numeric. Sunt tari democrate in lume, unde serviciile speciale sunt controlate de structuri paritare: jumatate de la Opozitie, cealalta jumatate de la Putere. Asta asigura un control mult mai eficient si da o anumita siguranta ca aceste servicii nu servesc celor aflati la putere, ci strict interesele statului. A doua initiativa legislativa se refera la gajarea recoltelor pentru ca taranii sa poata obtine credite.

– Ce sanse ar avea acest proiect de control paritar al serviciilor secrete in cazul in care nu mai aveti sustinerea unui partid?

– Sigur ca sansele sunt cele ale oricarui proiect pe care il depune un deputat independent, dar si cele ale unui deputat de opozitie. Un proiect trece in masura in care majoritatea il sustine. Sper ca astfel sa atrag atentia asupra unui inconvenient remarcat in Romania, iar daca vrem sa curmam aceasta disputa care exista in legatura cu onestitatea, cu amestecul acestor servicii in viata personala sau cu folosirea lor in alte scopuri decat cele pentru care au fost create, un asemenea control poate raspunde la acestea. Chiar daca nu va fi legiferat acum acest control, va marca un moment de preocupare pentru aducerea pe linia normala a activitatii acestor servicii si sunt convins ca, mai devreme sau mai tarziu, un asemenea proiect va trece prin Parlament.

– Aveti de gand sa operati si o schimbare a modului de desemnare a directorilor serviciilor secrete?

– Ma preocupa numai problema controlului activitatii serviciilior de informatii. Problema modului de numire cred ca primeste, la ora actuala, o rezolvare adecvata. Controlul care se face este cu totul anapoda. De cate ori se pune problema activitatii acestor servicii, rezultatul le este intotdeauna favorabil, pentru ca ele au facut ceva care i-au multumit pe cei care se afla la putere. Dau ca exemplu relatia CNSAS cu SRI, care este anormala. Comisia condusa de un parlamentar al partidului de guvernamant nu numai ca este de parere ca SRI are tot timpul dreptate, dar ameninta CNSAS ca membrii acestuia vor fi trimisi in judecata daca vor dezvalui nu stiu ce lucruri. Asemenea reactii din partea unui organ de control sunt anormale.

– Ati avut ceva contacte in vederea crearii unei noi formatiuni de dreapta? Va bazati pe un anumit sprijin politic?

– Sunt anumiti pasi care s-au facut, insa nu as vrea sa avansez cu discutia pana cand lucrurile nu au suficienta consistenta. Sunt mai multe etape de parcurs: elaborarea unui set de idei care sa exprime obiective si solutii, gasirea unui grup de oameni care sa sprijine aceste idei, apoi popularizarea lor pentru a vedea reactia populatiei si, ulterior, se poate recurge la crearea in sine a noii formatiuni.

– Doriti sa deveniti liderul acestei viitoare formatiuni?

– Nu, nu ma preocupa ideea de lider. Acesta va rasari pe cale naturala dintre oamenii care vor sustine aceasta initiativa si vor duce la finalizarea ei.

– V-ar tenta sa va reintoarceti in PD? Vi s-a facut vreo oferta in acest sens, avand in vedere ca Traian Basescu a militat pentru revenirea fostilor lideri ai partidului?

– O oferta nu mi s-a facut. Doar ca, saptamana trecuta, inainte de acea reuniune a PD, am primit niste mesaje telefonice de la cativa lideri mai putin marcanti ai partidului. Telefonul meu a fost intamplator inchis. Nu am stiut atunci ca ma cauta, dar dupa doua zile, cand am citit mesajul si am intrebat, am aflat ca ma cautau in vederea invitarii mele de a participa la acea reuniune de partid. Asta-i tot si nici nu stiu daca a fost un demers facut de convenienta cu Traian Basescu sau a fost initiativa acestor oameni.

– Credeti ca se face integral vinovat Petre Roman de semiesecul PD la alegerile din 2000 sau au avut o contributie majora la aceasta si ceilalti lideri ai partidului, inclusiv dumneavoastra?

– In 2000 nu mai eram in partid. Niciodata esecul unui partid nu este opera unui lider. Intotdeauna cel care trage insa ponoasele este liderul. De aceea, chiar daca a fost gasit vinovat Roman, vinovatia este a intregului partid, pentru ca nu doar o persoana imprima singura linia partidului.

– Cum percepeti PD-ul de azi, sub conducerea lui Traian Basescu, fata de cel in care ati activat multi ani?

– Sunt multe schimbari vazute de la distanta. PD a fost un partid de echipa, care timp de 10 ani a facut intotdeauna o buna impresie, inclusiv la guvernare. Schimbarile au avut efecte oarecum contradictorii. Traian Basescu a continuat sa creasca, cel putin pana la un punct, si acest lucru, in principiu, ar trebui sa fie favorabil partidului. Pe de alta parte, PD a ramas cam la acelasi scor ca in timpul lui Petre Roman, ceea ce inseamna ca nu exista prea mari legaturi intre evolutia liderului si a partidului. In acelasi timp, s-a constatat ca partidul nu avea decat o singura voce. Mai era o jumatate de voce, a domnului Emil Boc. Atuul de baza al PD, echipa, disparuse.

– Ca ministru al justitiei, de interne si al apararii, cu cine ati colaborat mai bine: cu Ion Iliescu sau cu Emil Constantinescu?

– De principiu, pot sa afirm ca am colaborat bine cu amandoi. Am avut sansa sau nesansa ca politica pe care am dus-o la acele ministere sa nu intre in conflict cu presedintii. Imi amintesc ca am avut o relativa disputa cu Ion Iliescu in legatura cu subordonarea Ministerului de Interne, pe care domnia sa o dorea intr-un grad mai mare, fata de seful statului. Am avut si un schimb de scrisori in acest sens. Divergentele s-au rezolvat insa.

– Credeti ca actualul ministru al apararii, Ioan Mircea Pascu, a continuat procesul de restructurare a armatei?

– Exista un mic handicap psihologic pentru a raspunde la aceasta intrebare, determinat de o anumita lipsa de transparenta pe care MApN o are de doi ani si care impiedica pe cineva de afara sa poata face aprecieri precise. Intre aprecierile care s-au facut asupra Romaniei in cateva momente importante, cum ar fi 1997 – summit-ul NATO de la Madrid, 1999 – summit-ul de la Washington si cele dupa aceea, se remarca o anumita diferenta. In timp ce 1997 si in 1999, Romania era plasata pe primul loc intre tarile candidate, in 2000 eram pe un loc codas, astfel ca se punea cu seriozitate intrebarea daca mai intram sau nu in ecuatia extinderii. De-abia dupa 11 septembrie 2001, Romania a inceput sa fie luata din nou serios in calcul. De aici se pot trage niste concluzii…

– Considerati ca Romania este pregatita sa inceapa negocierile de aderare la summit-ul NATO de la Praga?

– Raspunsul este, fara ezitare, pozitiv. Fara ca Romania sa constituie un model de tara pentru intrarea in Alianta, s-a pregatit cu seriozitate in aceasta directie, mai ales din punct de vedere militar, si cred ca este un candidat care nu numai ca si-ar realiza anumite obiective de politica externa, de securitate, pentru intrarea in NATO, dar ar da si Aliantei anumite lucruri pe care astazi aceasta nu le are, determinate de pozitia geografica a Romaniei in Balcani, de statutul ei de tara plasata intr-un anumit cadru geo-politic, de un anumit tip de relatii pe care le-a avut cu toti vecinii si de riscurile care se intrevad astazi. Din Turcia pana in celalalt capat al tarilor aliate, exista un gol: sunt doua verigi care lipsesc, Romania si Bulgaria. Or, completand flancul sudic cu acest doua tari, Alianta se va intari si va fi apta sa faca fata amenintarilor care vin dinspre Orient, asa cum spun analistii si dupa cum ne arata evolutia evenimentelor.

– Daca s-ar fi incheiat acel controversat contract cu Bell Hellicopter, pentru care ati staruit intens, ar fi fost astazi Romania mai aproape de NATO?

– Acel proiect a fost si este actual si important pentru armata romana. Modul in care s-a -alocat- armamentul in urma conferintelor care au fost in decursul ultimilor ani a dezavantajat intr-un fel Romania pentru anumite categorii de armament, cum ar fi tancurile. Pentru a putea raspunde unui ipotetic atac cu tancuri din partea vecinilor, care toti au tancuri mai multe decat tara noastra, raportat la suprafata si numar de locuitori, singura arma capabila sa riposteze adecvat o constituie elicopterele de atac. De aceea, ca numar, elicopterele de atac alocate Romaniei sunt mai multe decat ale altora. S-a urmarit o anumita echilibrare a tipurilor de armament. Inzestrata cu elicoptere de atac, Romania capata imediat un alt statut militar, diplomatic si politic. O parte dintre vecinii nostri, dar nu numai, au fost nemultumiti de aceasta ipoteza. Imi aduc aminte ca -Vocea Moscovei- a fost destul de agresiva in legatura cu acest proiect, iar unul dintre ziarele noastre importante a preluat aidoma argumentele acesteia pentru a combate proiectul. In acelasi timp, pretul era decent, se revigora industria de aviatie romaneasca, se infiintau circa 6.000 de locuri de munca, se cheltuiau din acesti bani doua treimi in Romania. Proiectul se va realiza totusi in urmatorii ani.

– Credeti ca ar fi putut suporta economia romaneasca si contribuabilul roman un cost -decent- al contractului cu Bell Hellicopter?

– Da. Proiectul se intindea pe vreo 16 ani. Cu exceptia unui singur an cand trebuiau sa se aloce aproximativ 300 milioane de dolari, in rest erau sume in jurul a 100 milioane de dolari. Nu erau sume imposibil de suportat. S-a facut calculul tinandu-se seama de bugetul ipotetic pe care Romania l-ar fi avut in urmatorii ani.

– Sunteti mason domnule Babiuc? Ati fost acuzat deseori ca promovati interesele masoneriei.

– Am fost si, asa cum am spus-o mai demult, am intrerupt legaturile cu ei din 1995. Dar, nu e nimic rusinos sa fi mason in lumea asta. Masoneria nu este o asociatie secreta, ci discreta, cum spune cineva. Are o existenta legala in lume si in Romania.

-Nu am nici o legatura cu reorganizarea Clubului Steaua-

– Subiectul divizarii Clubului Sportiv al Armatei, Steaua, a revenit in actualitate. De ce ati considerat atunci, ca ministru al apararii, ca sectia de fotbal a clubului militar, stadionul si complexul Ghencea trebuie sa ajunga proprietatea privata a fratilor Paunescu si Becali?

– Reorganizarea Clubului Steaua nu este un act izolat, ci unul care se inscrie in reorganizarea tuturor cluburilor profesioniste de fotbal din Romania. E o hotarare a LPF si a FRF de prin anii *90 si care trebuia sa intre in vigoare cel mai tarziu in 1998, sub sanctiunea eliminarii din competitiile profesioniste. Reorganizarea nu s-a facut cand eram eu ministru. Au fost doua luni in 1998 cand era ministru Dudu Ionescu. La 8 aprilie, cand eu nu eram ministru, s-a decis crearea FC Steaua, asociatie nonprofit, a fostului Club Sportiv Steaua. Am plecat de la minister pe la jumatatea lui ianuarie sau februarie, cand a fost disputa aceea cu dl Ciorbea, lasandu-l la club, ca sef de sectie de fotbal, pe Marcel Puscas, si m-am intors pe la jumatatea lui aprilie, gasind FC Steaua, in frunte cu dl Paunescu. Mai mult, am vazut din ziare declaratia dlui general Gavrila, fostul comandant al clubului, care spunea ca l-a propus pe Viorel Paunescu presedintele lui FC Steaua impreuna cu dl Gatu. Iata cum a ajuns dl Paunescu in fruntea acestui Consiliu de Administratie si cum s-a creat FC Steaua.

A urmat insa un proces in care am fost si eu implicat pentru ca, intre timp, justitia a omologat crearea FC Steaua. S-a considerat ca totul este legal si s-a facut o anumita departajare. Nu s-a vandut insa nici un jucator, este o minciuna sfruntata. Nu s-a dat nimic pe gratis, este o minciuna sfruntata. Este un protocol incheiat intre Steaua si minister, in care se prevad, dau unele exemple: folosirea policlinicii, folosirea unor cabane, a unor mijloace de transport, totul in masura posibilitatilor si contra cost la tarifele din momentul respectiv. Mai mult, FC Steaua a preluat toate datoriile fostului club CS Steaua, circa patru sau sase milioane de dolari. Daca ramanea la CS Steaua, stadionul era o pacoste. El este in continuare al ministerului. E dat in folosinta. CS Steaua avea, pana in 1999, un buget de opt-noua miliarde pe an. Pentru modernizarea si intretinerea stadionului s-au cheltuit de atunci pana acum vreo jumatate de an circa 50 de miliarde. De unde scotea clubul acesti bani?

– Cine a cheltuit acesti bani?

– FC Steaua, care nu este o structura cu scop lucrativ. Nu castiga bani pentru a-i da cuiva, ci pentru a-i folosi exclusiv pentru dezvoltarea asociatiei si pentru intretinerea echipei de fotbal. Am vazut din ziare o discutie cu Tehnorob-ul, care nu are nici o legatura cu mine. Lucrarile Tehnorob s-au facut inainte de a deveni eu ministru.

Guvernul, filat de avocati

Opozant fervent al politicii actualului partid de guvernamant, Victor Babiuc a gasit locul ideal pentru a -supraveghea- Palatul Victoria chiar din biroul sau de avocat. La doi pasi de Guvern, in fatoasa cladire Citibank, functioneaza unul dintre cele mai solicitate cabinete de avocatura -Babiuc, Sulica & Asociatii-, cu vechi state in bransa si clienti cu teschereaua plina.