Pana aseara tarziu, nu se stia daca negociatorii romani si maghiari au batut palma la Budapesta pentru a definitiva proiectul acordului de colaborare intre cele doua tari in privinta aplicarii Legii statutului, memorandum care ar trebui semnat astazi, tot in capitala ungara, de premierii Adrian Nastase si Viktor Orban. Secretarii de stat Cristian Diaconescu si Zsolt Nemeth trebuiau sa ajunga la un compromis in legatura cu organizatiile recomandatoare, rolul si atributiile consulatelor, angajarea in Ungaria a fortei de munca si legitimatiile de rude de maghiar. Ministrul ungar al afacerilor externe, Martonyi Janos, se arata ieri increzator fata de definitivarea textului acordului, el declarand ca s-au conturat deja directiile principale pentru o intelegere si se putea incheia un compromis rational, intrucat legea va intra in vigoare in data de 1 ianuarie 2002. La Bucuresti, ministrul roman Mircea Geoana a afirmat ca Romania a insistat, in cadrul negocierilor, asupra componentelor statutului care au depasit standardele europene. El a precizat ca, in cazul unui esec, Romania are si variante de rezerva, -dar nu vrem sa fim pusi in aceasta situatie-.
Realizarea compromisului dintre Romania si Ungaria in privinta divergentelor pe tema Legii statutului maghiarilor s-a amanat practic pana in ultima clipa. Secretarii de stat ai celor doua ministere de externe incercau de ieri, la Budapesta, sa definitiveze proiectul acordului de colaborare ungaro-roman, care ar urma sa fie semnat astazi, tot in capitala maghiara, de premierii Adrian Nastase si Viktor Orban. Cristian Diaconescu si Zsolt Nemeth trebuiau sa ajunga la o intelegere concreta in legatura cu organizatiile recomandatoare, rolul si atributiile consulatelor, angajarea in Ungaria a fortei de munca si legitimatiile de rude de maghiar. In conditiile unor negocieri la sange si prelungite destul de mult, deplasarea primului-ministru roman la Budapesta era pusa sub semnul intrebarii.
Optimism maghiar
Ministrul ungar al afacerilor externe, Martonyi Janos, se arata increzator, la postul national de radio din Ungaria, fata de definitivarea textului acordului cu Romania pe tema Legii statutului, astfel incat cei doi premieri sa poata semna astazi documentul. El a declarat ca s-au conturat deja directiile principale pentru o intelegere si se putea incheia un compromis rational, intrucat legea va intra in vigoare in data de 1 ianuarie 2002. Ministrul a subliniat ca pozitia Comisiei de la Venetia a fost aceea ca nu exista un regulament international pentru aplicarea legilor de acest gen, dar trebuie indeplinite, totusi, unele conditii, legate in special de aplicarea prevederilor acestor legi.
Daca se va reusi semnarea memorandumului de colaborare privind Legea statutului, din luna ianuarie va putea incepe campania de colectare a actelor necesare obtinerii legitimatiei de maghiar. In Romania vor functiona 21 de birouri teritoriale, activitatea lor fiind coordonata de un birou national central. Functionarii acestor birouri vor fi numiti de catre un comitet format din membri ai organizatiilor civice, reprezentanti ai cultelor si lideri ai UDMR.
Geoana avea gata -Planul B-
Mircea Geoana anunta ieri la pranz ca MAE de la Bucuresti avea o strategie de rezerva pregatita in cazul inflexibilitatii partii maghiare, -dar speram sa nu fim pusi in situatia sa aplicam aceasta strategie-, a adaugat el cu subinteles. -Este cunoscuta pozitia noastra consecventa si fundamentata-, a afirmat Geoana, referindu-se la faptul ca negociatorii romani fusesera trimisi cu un mandat clar, compromisurile de substanta fiind excluse. In privinta acelei forme a Legii statutului maghiarilor considerata acceptabila la Bucuresti, seful diplomatiei romanesti a declarat: -Suntem de parere ca atunci cand sunt indepartate acele componente care depasesc standardele europene sau concluziile Comisiei de la Venetia, legea devine benigna-. Ministrul de externe opina ca intre partea romana si cea maghiara nu era vorba atat de negocieri, cat de necesitatea reflectarii in Memorandumul comun a ceea ce au hotarat deja forurile europene. In acest context, Geoana a anuntat ca si Guvernul roman lucreaza la o strategie pentru romanii din afara granitelor, pe care ar vrea sa o puna in aplicare in 2002, -dar numai cu consultarea prealabila a guvernelor din tarile respective-, a batut el obrazul Budapestei.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















