Imediat dupa eliberarea lui Miron Cozma, fostul presedinte Emil Constantinescu a iesit la rampa, facand publice o serie de documente din care reiese clar ca Ion Iliescu a fost cel care a coordonat si incitat in mineriada din 13-15 iunie 1990. De ce abia acum? Nu existau respectivele documente, mai precis Jurnalul Garnizoanei Bucuresti, in dosarul mineriadei? -Mi-a fost frica de un troc pe care Miron Cozma l-ar putea face cu justitia in schimbul necondamnarii la 10 ani pentru mineriada de la Costesti-, declara Emil Constantinescu intr-un interviu acordat ziarului -Curentul-. Trocul ar fi fost posibil, explica fostul sef al statului, pentru ca Inalta Curte de Casatie este plina -de judecatori care au activat in structurile fostei Securitati sau de oameni pusi acolo chiar de Ion Iliescu-. Cu alte cuvinte, lui Constantinescu i-a fost teama ca, in schimbul declaratiilor incriminatoare la adresa lui Iliescu, Cozma ar putea obtine libertatea in dosarul Costesti. -Am vrut sa arat ca pentru condamnarea presedintelui Iliescu nu este nevoie sa se ajunga la o intelegere cu un infractor periculos cum e Cozma-.
– De ce ati facut publice de-abia acum aceste documente deosebit de incriminatoare la adresa lui Ion Iliescu si care demostreaza clar faptul ca mineriada din 13-15 iunie a fost coordonata de el?
– Ascultandu-l pe Miron Cozma si urmarind lingusirea penibila la adresa presedintelui Basescu si a doamnei ministru de justitie, mi-am dat seama ca el crede ca poate sa obtina o intelegere de tipul celor pe care capii mafiilor americane le fac cu organele de justitie pentru a obtine o diminuare a pedepsei. Sa nu uitam ca peste o saptamana Miron Cozma va fi judecat in recurs la Inalta Curte, dupa ce a fost condamnat in dosarul Costesti la 10 ani de inchisoare. O pedeapsa foarte mica, fata de faptul ca a condus bandele teroriste intr-una din cele mai mari miscari teroriste cunoscute in Europa, care s-a soldat cu luarea a sute de ostatici din randul militarilor. Daca Inalta Curte va judeca corect, Miron Cozma va intra peste o saptamana la inchisoare.
Daca nu ar fi fost eliberat, nu as fi facut publice documentele
– Daca nu ar fi survenit eliberarea de ieri, nu ati mai fi facut publice aceste documente?
– As fi asteptat ca justitia sa-si spuna cuvantul, pentru ca eu am incredere ca pe termen lung adevarul nu poate fi ocolit si cei vinovati trebuie sa-si primeasca pedeapsa. Insa in acest moment, prin publicarea acestor documente, am vrut sa arat ca nu mai este necesara o utilizare a acestui infractor periculos, care este Miron Cozma. Pentru ca exista acte clare care probeaza nu numai vinovatia faptuitorilor directi de tipul Miron Cozma, dar si a celor care au planuit, organizat si beneficiat de mineriade, si anume conducerea FSN, in frunte cu dl Ion Iliescu.
– Dar aceste documente nu exista in dosarul mineriadei din 13-15 iunie?
– Da, exista. Sigur ca Miron Cozma are toate motivele sa ma urasca, pentru ca in perioada in care am fost presedinte s-au deblocat toate dosarele din mineriada din septembrie 1991, iar in ce priveste mineriada din 1990, dosarul s-a constituit tot in acea perioada, dar pe baza conexarii plangerilor unor asociatii sau organizatii, care sunt de ordinul sutelor. S-au conexat 28 de dosare care au stat nelucrate din 1990 pana in 1997. Din momentul in care a fost numit generalul Dan Voinea, s-a pornit un nou dosar, dar, vazand volumul mare de lucru, s-a disjuns cercetarea asasinatelor comise de catre militari in 13 iunie intr-un dosar separat. In 18 mai 2000 s-a intocmit rechizitoriul in acest dosar si in baza aprobarii lui Dan Voinea a fost trimis in justitie. Din acel moment, el a devenit public si este bine sa ajunga la opinia publica. Dosarul a fost inmormantat intre 2001-2004.
Pentru condamnarea lui Ion Iliescu nu este nevoie de sprijinul lui Cozma
– Credeti ca Jurnalul Garnizoanei Bucuresti si Rechizitoriul pe care l-ati prezentat arata vinovatia si implicarea lui Ion Iliescu?
– Se arata pe ore si minute deciziile luate de catre presedinte, iata, citez: -ora 15.45, presedintele Romaniei a cerut telefonic la Marele Stat Major, generalului maior Schiopu Nicolae sa se intervina cu doua detasamente de militari din unitatile MApN in sprijinul trupelor Ministerului de Interne existente in Piata Universitatii-. Se arata si lucruri de detaliu: -la ora 17.35 se primeste ordinul presedintelui sa se foloseasca gazele lacrimogene in zona Ministerului de Interne, se transmite ordinul comandantului trupelor armelor chimice-. Lucrurile cele mai grave mi se par cele care privesc actiunea de instigare si manipulare facuta de presedinte, care este fara precedent chiar in dictaturile militare cele mai sinistre din lumea a treia.
– V-a fost frica de un troc pe care Miron Cozma l-ar putea face cu justitia? In sensul ca spune tot ce stie despre Iliescu in schimbul necondamnarii pentru mineriada de la Costesti?
– Da, si acesta ar fi un lucru foarte grav pentru Romania. La Curtea Suprema de Justitie exista multi judecatori care au avut relatii cu Securitatea, care au facut parte din sistem, care au fost numiti de presedintele Iliescu, cea mai mare parte, care – unii dintre ei – pot fi eventual santajabili. Exista o suspiciune foarte mare ca intr-o situatie care nu permite nici un fel de interpretare, cum este mineriada de la Costesti, s-ar fi putut cadea la o intelegere. Am intervenit acum ca sa arat ca nu e nevoie. Eu consider ca presedintele Iliescu trebuie sa raspunda, dar nu este nevoie de ajutorul unui infractor periculos ca Miron Cozma.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















