Home Politic Miluț vede megaconspirație anti-PNȚ

Miluț vede megaconspirație anti-PNȚ

DISTRIBUIŢI

Partidele mari și institutele de sondare a opiniei publice conspiră împotriva PNȚCD, crede liderul acestui partid, Marian Miluț! Într-o conferință de presă ținută miercuri, acesta a contrazis toate sondajele de opinie care arătau că țărăniștii au sub 1 la sută intenții de vot și nu au nicio șansă de a intra în Parlamentul European. „E o făcătură ordinară că avem atât de puțin. Partidele din România nu doresc să se spargă cercul și PNȚCD să intre în PE“, a spus Miluț.
El a prezentat un sondaj realizat de partidul său și care dădea cifre destul de greu de crezut, cum ar fi prezență la vot de 75% (față de circa 25% în restul sondajelor) sau un procent de 5,70% intenții de vot pentru țărăniști.

Cu oamenii lui Gigi înainte!

În aceeași conferință, s-a anunțat că trei filiale din București ale Partidului Noua Generație, al lui Gigi Becali, pretinse a însuma 14.000 de oameni, au trecut la PNȚCD. De ce? „Paloșul războinicului luminii s-a înmuiat după alianța cu PRM“, a explicat de la microfon unul dintre foștii „ostași“ ai lui Gigi Becali. Per total, atmosfera de la sediul PNȚCD a fost una departe de cea din zilele de glorie ale partidului și a dat impresia de improvizație și de neseriozitate. Pe lângă declarațiile amuzante sau à la Vadim auzite ieri, la PNȚCD s-au mai putut remarca doar tinerii îmbrăcați în tricourile partidului și dintre care mulți nu depășeau 16 ani, precum și o susținătoare fanatică între două vârste, care striga ocazional „Hoții!“ sau „Nu au Dumnezeu!“.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.