Dimensiunea culturala romaneasca in Republica Moldova s-a degradat si ea constant, atingand cote maxime o data cu venirea la putere a comunistilor. Daca in guvernarile trecute rusofilii constituiau nuclee dure, care nu aveau aderenta la publicul majoritar, acum, pe fondul degradarii tot mai accentuate a nivelului de trai, in capul moldoveanului de rand incolteste tot mai fertil ideea ca apropierea de Moscova este unica solutie de iesire din criza, indiferent daca costul ar fi chiar si o rusofilizare a zonei. La Chisinau au devenit acum minoritare cercurile de opinie, formate din elitele intelectuale, care incearca sa tina piept inca o data amenintarii rosii.
Anul acesta, atentia acordata sarbatorii -Limbii noastre- capata o dimensiune speciala, data de situatia dezastruoasa in care se afla azi limba romana.
Ieri, la Chisinau, Congresul Filologilor din Republica Moldova a protestat, intr-o scrisoare trimisa oficialilor acestei tari, fata de situatia in care se afla limba romana si fata de ceea ce ei numesc -procesul de rusificare si de deznationalizare a populatiei majoritare romanesti-. In cadrul acestui congres, academicieni, cercetatori, universitari, scriitori si sute de profesori din toate scolile Moldovei de peste Prut au constatat si au argumentat stiintific nesocotirea limbii de catre stat, care continua sa fie denumita -moldoveneasca-, in favoarea limbii ruse, care a patruns inclusiv in actele de identitate oficiale si care este legalizata prin recenta Lege a minoritatilor nationale.
De altfel, limba rusa va fi reintrodusa in scoli incepand cu anul acesta.
Intentia comunistilor de a decreta limba rusa ca a doua limba oficiala a statului este deja declarata.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















