La prima vedere ar fi parut o infrangere a ministrului Monica Macovei. Aceasta a fost nevoita sa accepte ieri un Cod de procedura penala aprobat de parlament, cu capitolul interceptarilor telefonice modificat exact cum au dorit deputatii. Singura victorie partiala parea a fi marirea duratei in care procurorii puteau intercepta convorbirile invinuitilor de la 24 la 48 de ore. Tocmai la acest capitol, Macovei, ajutata de ignoranta parlamentarilor din Comisia juridica care au dezbatut mai bine de trei ori articolul interceptarilor, a avut grija sa nu specifice de cate ori procurorii pot inregistra convorbirile fara acordul judecatorului. Interceptarea propriu-zisa va fi facuta tot de SRI, care detine aparatura necesara. In textul legii nu se precizeaza decat faptul ca, dupa ce procurorul scormoneste in viata inculpatului doua zile, acesta are inca doua zile la dispozitie sa ceara aprobarea judecatorului pentru a continua interceptarile timp de 120 de zile, termenul maxim acceptat ieri de deputati. Astfel, procurorul, daca nu primeste avizul judecatorului, se poate intoarce linistit in biroul sau si poate intercepta la nesfarsit convorbirile acuzatului, cu sprijinul binevoitor al SRI, invocand ca se afla in termenul celor 48 de ore. Aceasta nu este singura scapare a noului Cod de procedura penala, din textul legii lipsind numeroase precizari, printre care si ce se intampla in cazul in care procurorul, dupa 48 de ore, nu se duce sa ceara aprobarea judecatorului. Tocmai de aceea, nemajorarea termenului maxim de interceptare de la 120 la 180 de zile sau mentinerea dreptului pentru ascultari Serviciului Roman de Informatii – respingandu-se trecerea catre Parchet – nu a suparat-o mai deloc pe Monica Macovei, care voia sa obtina puteri cat mai mari pentru procurori. -Sunt multumita in ideea ca s-au votat amendamentele pe care si eu le-am acceptat, la care si eu initial am spus nu, dar pe baza unei negocieri, in final, sunt multumita-, declara aceasta la sfarsitul sedintei. Tot ieri, deputatii au aprobat si modificarile la Codul penal pe care le-a initiat Ministerul Justitiei, dar care au sanse sa nu intre niciodata in vigoare din cauza Codului penal votat in 2004.
Procurorii vor avea puterea de a intercepta cat doresc telefoanele invinuitilor, dupa cum prevede Codul de procedura penala aprobat ieri de Camera Deputatilor. Desi la prima vedere judecatorii sunt cei care decid in cazul inregistrarilor audio si video, scaparile din interiorul textului dau procurorilor puteri de decizie foarte mari.
-Aspect- trecut cu vederea
Neatentia deputatilor din Comisia juridica, ce n-au observat ca in text nu se limiteaza numarul de inregistrari de 48 de ore pe care procurorii le pot face fara avizul judecatorilor, a fost recunoscuta de presedintele Comisiei juridice, conservatorul Sergiu Andon. -Este o scapare a comisiei-, a declarat acesta. Andon a tinut sa precizeze ca ritmul in care au fost siliti sa finalizeze dezbaterile si mai ales faptul ca textele privind interceptarile au fost retrimise la comisie de trei ori i-au facut sa treaca cu vederea anumite aspecte. In plus, conservatorul a declarat ca aceasta decizie nu poate fi schimbata decat printr-o noua decizie legislativa si ca intentioneaza chiar el sa aduca aceste modificari. Greseala Comisiei juridice ne-a fost confirmata si de pesedistul Eugen Nicolicea, care inca din timpul plenului a acuzat-o pe Macovei ca se teme de judecatori si ca incearca sa scape procurorii de sub controlul lor.
CPP, disputat de cateva saptamani
Desi plenul Camerei a adoptat ieri, cu majoritate de voturi, modificarile Codului penal si cel de procedura penala, propuse de parlamentari si de catre Ministerul Justitiei, deputatii au avut nevoie de negocieri pentru a reusi o punere de acord. Inainte de inceperea plenului, reprezentantii Comisiei juridice, insotiti de alti deputati ai opozitiei au avut o tura de consultari cu Monica Macovei, chiar in biroul presedintelui Camerei Deputatilor. Cu toate acestea, dezbaterile din cadrul plenului au fost destul de aprinse. Cand a venit vorba de interceptari, liderul Camerei, Bogdan Olteanu, a fost nevoit sa intrerupa sedinta pentru ca membrii Comisiei juridice sa se poata intalni si sa introduca amendamentul prin care termenul de interceptari fara aprobarea judecatorilor sa fie majorat la 48 de ore, fata de cele 24 de ore propuse de parlamentari. Capitolul din CPP privind interceptarile a avut insa un traseu incurcat, fiind intors de doua ori consecutiv la Comisia juridica. Forma Codului de procedura penala adoptata ieri prevede ramanerea la 120 de zile a perioadei maxime de interceptare, dar si continuarea ascultarii de catre SRI, contrar dorintei Monicai Macovei. Proiectul de lege a fost adoptat cu 236 de voturi pentru si 25 impotriva, cele din urma acordate de opozitie.
Codul penal, la fel de controversat
Nici modificarile aduse de Ministerul Justitiei la Codul penal nu au trecut neobservate. Noile prevederi referitoare la introducerea raspunderii penale a persoanei juridice si abrogarea insultei si calomniei au starnit certuri intre deputati, si mai ales intre Macovei si pesedistul Victor Ponta. Deputatul social-democrat i-a cerut explicatii ministrului justitiei in legatura cu prevederile anticoruptie pe care presedintele PD, Emil Boc, a anuntat ca le contine legea. Atunci, Macovei i s-a adresat din greseala lui Ponta cu numele de Boc, ceea ce l-a determinat pe deputat sa se declare jignit. -Codul penal votat in 2004 de marea speranta a Parlamentului Romaniei, domnul Boc, nu a intrat nici pana acum in vigoare-, s-a aparat Ponta. Peremistul Augustin Bolcas a tinut sa-i aminteasca insa ca acel Cod penal din 2004 a fost votat si de reprezentantii PSD, cei care au si initiat legea. Discutiile au atins apoi un punct sensibil cand s-a dezbatut intrarea in vigoare a Codului penal din 2004. Dupa ce parlamentarii au respins un amendament prin care intrarea in vigoare a legii se amana pana in decembrie, Bolcas a sesizat ca modificarile aprobate ieri vor fi abrogate de vechea lege. -Acel amendament a fost respins, dar guvernul va actiona in consecinta si se va gasi o alta solutie-, a spus Macovei, care nu a respins nici ideea de a abroga legea inainte de a intra in vigoare. -Exista opinii impartite care vad posibila aceasta solutie-, a incheiat ministrul justitiei.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















