Home Politic „Mormolocul” Cazanciuc îi dă replică lui Mazăre

„Mormolocul” Cazanciuc îi dă replică lui Mazăre

DISTRIBUIŢI

După ce l-a numit „mormoloc” recent într-o emisiune de televiziune, ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, un apropiat al lui Ponta, i-a dat o replică pe măsură primarului Constanței, Radu Mazăre, insinuând voalat că presiunile pe care le face sunt din cauza problemelor pe care le are în sfera justiției. Primarul municipiului Constanța a declarat, în cadrul unei emisiuni de televiziune, că nu este mulțumit de prestația ministrului Justiției, precizând că acesta este, în opinia lui, „un mormoloc”, care ar trebui schimbat din funcție. „Toată lumea este liberă să ceară demisia ministrului Justiției, cu atât mai mult domnul Mazăre”, a comentat, vineri, Robert Cazanciuc, după terminarea simpozionului ”Priorităţi actuale ale profesiilor juridice în înfăptuirea justiţiei”.

Referitor la scandalul în care este implicat fratele președintelui Traian Băsescu, Robert Cazanciuc a spus că nu poate să comenteze în niciun fel un caz aflat în curs de soluționare. „Nu este atributul ministrului Justiției și cred că al nimănui. Nu putem comenta cauze aflate în curs de derulare. Sigur, putem discuta despre ele, dar cu o anumită prudență. Ca membru CSM, am să discut cu colegii mei în cadrul plenului. Înțeleg că au fost făcute anumite sesizări la CSM. Eu, personal, nu le-am văzut, dar când voi merge acum la ședința CSM, cu siguranță voi lua act de ele și, împreună cu colegii mei, vom discuta despre cea mai bună soluție”, a spus ministrul Justiției.

 

 

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.