Home Politic „Moțiunea golănelilor” lui Crin și Victor a picat cu brio

„Moțiunea golănelilor” lui Crin și Victor a picat cu brio

DISTRIBUIŢI

Ședința parlamentară de ieri, în cadrul căreia s-a dezbătut și votat moțiunea de cenzură pe Codul Muncii, s-a transformat treptat dintr-un act politic democratic într-un circ grotesc în care s-au angajat ambele tabere. Singura diferență au făcut-o jignirile de maidan proliferate de gurile slobode ale liber-stângiștilor Crin Antonescu și Victor Ponta, două marionete politice incapabile de a purta un dialog civilizat sub presiunea și frustrarea unui demers mort din fașă. Deși știau clar că nu vor strânge 236 de voturi (dintr-un total de 471 parlamentari) pentru a răsturna Guvernul Boc pe noul Cod al Muncii, PSD și PNL au încercat totuși să facă un „show mediatic“, în condițiile în care ambele televiziuni moguliene au transmis toată ziua certurile de la Parlament. Moțiunea a căzut, numai 212 membri ai USL votând acest demers. Premierul Emil Boc i-a acuzat ieri pe parlamentarii opoziției că au plagiat proiectul Codului Muncii asumat de Guvern în varianta proprie de act normativ, prin copierea a 76 de prevederi care, paradoxal, sunt criticate chiar în moțiunea de cenzură depusă la adresa executivului. El a susținut că proiectul de modificare a Codului Muncii promovat de opoziție preia prin copiere 76 de prevederi din forma asumată de Guvern, precum creșterea perioadei de probă la angajare și reducerea concediului de odihnă, la care se adaugă alte 6 prevederi similare cu cele din documentul guvernamental.

Jigniri ca la ușa… Parlamentului

Cu toate acestea, momentul moțiunii a fost umplut de penibil prin prestația celor doi lideri ai opoziției. Cel care a deschis sarabanda jignirilor a fost țuțărul lui Năstase, Victor Ponta, care a spus că alianța pe care se bazează premierul Emil Boc pentru a guverna este „alianța dintre hoți și proști“. „Alianța pe care s-a bazat domnul Boc a fost descrisă sugestiv ca alianța dintre hoți și proști. Să conduci o asemenea alianță între proști și hoți este mult mai degradant“, a afirmat supărat Ponta, replicând pentru faptul că Boc a numit USL o „alianță socialistă“. Victor Ponta a mai declarat că repetarea „ca un papagal“ a faptului că România a ieșit din criză nu îl face pe Emil Boc prim-ministru, moment în care acesta a decis să părăsească sala în semn de protest față de aceste injurii. Cu ceva mai puțini neuroni, dar cu mai mult tupeu, Crin „Antenescu-Voiculescu“ a ieșit și el la rampă, întărâtat de cârlanul Ponta. „Am pretenția că despre populism poate vorbi și chiar trebuie să vorbească foarte critic cineva care are o minimă sensibilitate, cineva care într-o țară de oameni din ce în ce mai triști nu râde întruna ca prostul – și nu-l am în vedere aici doar pe primul-ministru Traian Băsescu, îl am în vedere chiar și pe primul-ministru Emil Boc“, a vituperat, la rândul său, repetentul-chiulangiu Antonescu. Pentru a părea mai credibili, înainte de a intra în sală, Antonescu și Ponta au dat un mic recital de imagine, făcând o baie populistă de mulțime printre manifestanții aduși cu autocarele de prin țară.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.