Premierul Adrian Nastase i-a trimis, ieri, presedintelui Iliescu si sefilor partidelor politice o scrisoare prin care le cere sa colaboreze cu organele abilitate in combaterea fenomenului de coruptie. Dupa ce le relateaza asupra cadrului institutional creat de Guvern in acest an pentru a pune in aplicare Planul National de Combatere a Coruptiei, seful Executivului isi incheie epistola astfel:
-Va adresez rugamintea de a participa, cu mijloacele de care dispuneti, la realizarea acestui important obiectiv, convinsi fiind ca aportul dumneavoastra va fi de un real folos institutiilor statului, atat prin formularea de catre dumneavoastra a unor opinii si propuneri care sa vizeze cadrul institutional si legislativ, cat si prin transmiterea catre institutiile abilitate a datelor si informatiilor pe care le detineti cu privire la fapte concrete de coruptie-.
La randul sau, seful Corpului de Control al primului-ministru, Victor Ponta, a afirmat ca scrisoarea respectiva a venit si in intampinarea unor declaratii aparute recent legate de fapte de coruptie.
Evident, este vorba despre faptul ca presedintele PD, Traian Basescu, sustinea recent ca formatiunea pe care o reprezinta a cheltuit in ultimele campanii electorale mai mult decat a fost publicat in -Monitorul Oficial-. Scrisoarea trimisa si presedintelui Iliescu vine insa intr-un context cu totul nefavorabil, avand in vedere ca, recent, seful statului a fost acuzat ca a fost sponsorizat si de Sorin Ovidiu Vintu, lucru pe care l-a si recunoscut.
De altfel, ultimele iesiri la rampa ale presedintelui au fost axate in principal pe marginea coruptiei de la toate nivelurile statului, facand trimitere mai mult sau mai putin direct si catre Executiv.
Pe cat se pare, Adrian Nastase n-a dorit sa ramana dator, ci, dimpotriva, si-a exprimat acum dorinta dezinteresata de a -colabora- cu Administratia Prezidentiala in aceste chestiuni.
SRI, pus la treaba…
Conform aceleiasi scrisori, faptele de coruptie au constituit subiectul unei discutii cu Comitetul Director al SRI, discutie in cadrul careia Adrian Nastase a solicitat conducerii institutiei sa intreprinda eforturi sustinute in vederea diversificarii activitatii si transmiterii catre Ministerul Public, in conditiile legii, a tuturor informatiilor concrete.
Victor Ponta a adaugat in context ca lupta impotriva coruptiei va constitui una dintre principalele prioritati ale Guvernului in 2002.
Bancorex si Tigareta II vor fi reanalizate
Tot ieri, Adrian Nastase le-a vorbit despre planurile sale privind combaterea coruptiei in 2002 si reprezentantilor Guvernului in teritoriu.
Dupa parerea premierului, cauzele coruptiei se regasesc in capitalismul salbatic prin care a trebuit sa treaca Romania, proces care a presupus redistribuirea proprietatii. El considera ca, o data finalizat procesul de retrocedare si cel de privatizare, actele de coruptie vor fi mult diminuate.
In acest sens, seful Executivului a anuntat ca, incepand cu 1 ianuarie, achizitiile publice se vor realiza intr-o totala transparenta, asigurata de un sistem electronic. Premierul considera ca sistemele informatizate pentru achizitii pot reduce cu mult tentatia traficului de influenta pentru a intra in posesia unor bunuri de stat pe sume foarte mici.
De altfel, Adrian Nastase a cerut SRI ca in luna ianuarie sa prezinte rapoarte complete privind procesul de privatizare sau evolutiile din zona financiar-bancara. Si Ministerul Justitiei, respectiv Ministerul de Interne au termen pana la 15 ianuarie 2002 sa prezinte rapoarte privind activitatile de combatere a coruptiei. In acelasi timp, premierul a anuntat ca Guvernul va lua masuri pentru clarificarea definitiva a situatiei de la Bancorex si afacerea Tigareta II si se va implica concret in combaterea coruptiei politice.
-Vom pregati si inainta Parlamentului proiectul Codului Electoral, care va cuprinde un capitol consacrat finantarii partidelor.-
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















