Antrenat deja cu tete-a-tete-uri grele cu omologii sai vecini Viktor Orban si Vasile Tarlev, premierul Adrian Nastase a aplicat, ieri, in Bulgaria, strategia -sa vorbim despre bani-, evitand astfel abordarea subiectelor delicate in cadrul intrevederii cu -Regele-premier- Simeon Saxa-Coburg-Gotha.
De altfel, strategia a fost agreata si de seful Executivului bulgar, care a declarat, la finele discutiilor bilaterale, ca -aceste teme specifice vor fi analizate in cadrul unor viitoare intalniri dintre autoritatile competente-.
Evident, este vorba despre posibilitatea inchiderii reactoarelor 1-4 ale Centralei Nuclearo-Electrice de la Kozlodui, problema restituirii Liceului Bulgar din Bucuresti si poluarea Dunarii, incriminata de autoritatile de la Sofia.
Aceste chestiuni vor fi dezbatute, dupa modelul deja consacrat, in cadrul unui grup comun de lucru, care va trece in revista, conform spuselor premierului Nastase, toate problemele care trebuie rezolvate la nivelul relatiilor bilaterale.
Tema favorita a celor doi sefi de guvern a fost una des intalnita in declaratiile de final – sporirea eforturilor de ambele parti, pentru a dezvolta substantial nivelul schimburilor economice si al investitiilor.
La finele anului 2000, Bulgaria a ocupat locul 12 in volumul total al schimburilor comerciale ale Romaniei, locul 10 la export si pozitia a 28-a la import.
Tandem romano-bulgar
Desi pana nu de mult, in mediile bulgare, ideea unei integrari in structurile euro-atlantice -la gramada- nu era foarte agreata, unii politicieni de la Sofia considerand ca evolutiile economice ale Romaniei ar putea -trage in jos- tara vecina, premierul roman si cel bulgar au convenit, ieri, asupra unui tandem pentru UE si NATO.
-Am considerat ca este important sa dam cat mai rapid posibil un semnal clar, pentru mass-media, pentru prietenii nostri din exterior, despre o formula in tandem pe care dorim sa o construim si pe care ne bazam in actiunile noastre viitoare. Consideram ca drumul spre UE si integrarea in NATO reprezinta prioritati comune pentru tarile noastre. Dorim sa ne ajutam in realizarea obiectivelor-, a declarat seful Executivului roman.
Premierul Adrian Nastase s-a intalnit, ieri, si cu presedintele Bulgariei, Peter Stoianov, abordand preponderent aceleasi teme pe care le-a amanuntit in discutiile cu premirul bulgar. Ca si celelalte probleme de ordin relativ tehnic, si chestiunea podului peste Dunare, care a creat de-a lungul timpului tensiuni intre Bucuresti si Sofia, a fost lasata tot pe seama specialistilor.
Caseta
Presa de la Sofia, despre problemele bilaterale delicate
Daca oficialii romani si bulgari nu s-au avantat in a diseca problemele delicate bilaterale, presa de la Sofia nu s-a sfiit sa analizeze si partea mai putin placuta a relatiilor traditionale dintre cele doua tari.
Cotidianul -Trud- relateaza pe larg in paginile sale despre poluarea dinspre nord a orasului Ruse. -La noi s-a ajuns la proteste de masa. Apoi a fost tergiversata ani la rand inceperea constructiei celui de-al doilea pod peste Dunare, la Vidin. Am pierdut miliarde din aceasta cauza-, sunt de parere gazetarii bulgari. In acelasi timp, premierul Simeon este acid criticat de acelasi ziar pentru ca l-a primit pe Adrian Nastase in casa particulara.
-Tatucul (Todor Jivkov) obisnuia sa-l invite pe Geniul din Carpati, Nicolae Ceausescu, la Pravet. Iar cand acesta nu suporta amanare, se deplasa mai aproape si-i cauta intelegerea in resedinta de langa Ruse. Astazi, premierul Simeon il va primi pe colegul sau roman la resedinta Tarska Bistrita, de langa Borovet. Politicienii se schimba, dar nu si unele tabieturi-, relateaza -Trud-.
Cotidianul -24 de ore-, in schimb, apreciaza prima intalnire de la investire a premierului bulgar cu un omolog strain drept extrem de importanta, mai ales fiind vorba despre o tara cum este Romania.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















