Premierul Adrian Nastase i-a trimis, vineri, o scrisoare presedintelui Ion Iliescu, in care il roaga -sa evalueze oportunitatea realizarii unui nou forum al fortelor politice parlamentare si civice care sa aiba ca subiect de dezbatere Raportul de tara si masurile necesare pentru perioada urmatoare-. Nastase recunoaste, in scrisoare, -momentul critic- in care se afla Romania si aduce in memorie succesul -Strategiei nationale de dezvoltare economica-, document adoptat de Guvernul Mugur Isarescu. Ideea noului forum a fost lansata de liberali inaintea publicarii raportului Comisiei Europene, dar, la momentul respectiv, nu a fost imbratisata de partidul de guvernamant. Dimpotriva, reunit in Consiliu National, PSD s-a erijat in autorul exclusiv al succeselor Romaniei, prezentate in raport, si, lansand un atac furibund asupra opozitiei, a facut-o responsabila de toate elementele negative mentionate in acelasi raport. In plus, PSD a respins cu vehementa afirmatia potrivit careia Raportul nu recunoaste Romaniei statutul de economie functionala de piata. Potrivit presedintelui PSD, Adrian Nastase, aceasta traducere a raportului este -fara suflet-. Scrisoarea premierului, in care ideea realizarii consensului este prezentata fara a i se indica paternitatea liberala, arata schimbarea de optica a guvernului, dupa ce strategia atacului la adresa opozitiei si a prezentarii ca certe a unor date pe care raportul le considera incerte s-a dovedit a fi nepotrivita.
-Iresponsabilii- din opozitie, chemati la dialog
Partidul de guvernamant invita opozitia la dialog dupa ce, cu doua zile in urma, o caracterizase in termeni foarte duri, cum ar fi -iresponsabilitate-, -dadaism-. Se pune intrebarea: cum poate colabora PSD cu formatiuni si lideri pe care ii considera iresponsabili? Iata de ce scrisoarea adresata de premier sefului statului ofera elementele unei -indulciri- a perspectivei partidului de guvernamant asupra meritelor opozitiei. In locul recunoasterii explicite a realitatii ca raportul amana acordarea statutului de economie de piata functionala, in scrisoarea adresata sefului statului, Nastase prefera formularea generala: -Obiectivele noastre sunt considerate realizabile sub rezerva continuarii reformelor angajate in ritmul actual-. De asemenea, amintind de -Strategia nationala de dezvoltare economica-, elaborata in 2000, presedintele PSD recunoaste implicit meritele opozitiei in eforturile de integrare in Uniunea Europeana. Intr-adevar, acest document, realizat de fosta guvernare (si cu participarea PDSR), constituie baza teoretica a realizarilor actualei guvernari. Strategia, adoptata de guvernul Isarescu, are ca punct de plecare decizia, din decembrie 1999, a Consiliului Uniunii Europene de a deschide negocierile de aderare cu Romania. Acesta a fost un succes foarte important al fostei guvernari. Strategia, invocata si de Adrian Nastase, enumera masurile care trebuie luate si tendintele economice pana in 2004. Este semnificativ, in acest sens, ca strategia prevede pentru aceasta perioada ritmuri anuale de crestere a Produsului Intern Brut intre 4-6%, ceea ce s-a si intamplat, sau exprimarea inflatiei printr-o singura cifra, la nivelul anului 2004, obiectiv care, potrivit unor analize recente, este foarte probabil sa se realizeze. Asadar, succesele actualei guvernari au la baza succese ale fostei guvernari, iar teza pesedista potrivit careia fosta guvernare nu a facut nimic si a dus tara la dezastru este falsa.
Intre plagiat si demagogie
Liberalii il acuza de plagiat pe premierul Nastase pentru ca, in scrisoarea adresata presedintelui Iliescu, i-a prezentat o propunere a PNL ca si cum ar fi fost a sa. Potrivit purtatorului de cuvant, Eugen Nicolaescu, PNL va sprijini insa acest proiect, intrucat -vechea strategie are ca punct terminus anul 2004, iar conditiile de integrare s-au schimbat destul de mult-. Vicepresedintele PD Liviu Negoita a spus ca initiativa premierului este -demagogica-, dar democratii nu au luat inca o decizie in privinta participarii. Desi a anuntat ca va initia o motiune de cenzura pe tema raportului de tara, presedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a declarat ca partidul sau se exprima pentru politica usilor deschise.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















