Home Politic Nepotism marca PSD

Nepotism marca PSD

DISTRIBUIŢI

Presedintele TSD, Victor Ponta, se declara multumit de victoria obtinuta de juniorii partidului la alegerile preliminare. Din cele 19 locuri eligibile pe care tinerii le-au castigat la alegerile preliminare si despre care Ponta vorbeste cu mandrie, un sfert au fost obtinute pe baza legaturilor de rudenie. Liderul tesedistilor sustine insa ca a -scapat- de problema tinerilor ai caror parinti au functii in partid. Dar acelasi Ponta isi demonteaza singur afirmatiile insirand mai multe exceptii. El aminteste astfel despre Daciana Sarbu, fiica fostului ministru Ilie Sarbu, Razvan Bobeanu, fiul lui Raul Constantin Bobeanu, cel care a fost denumit baron de Neamt, si Mihai Apostolache, fiul senatorului Victor Apostolache.

Vazandu-se cu mandatul de deputat in buzunar, dupa ce a reusit sa obtina la preliminare primul loc eligibil in Gorj, presedintele TSD, Victor Ponta, a inceput deja sa copieze comportamentul parlamentarilor pe care tupeul si ascunderea adevarului i-a consacrat in acesti 14 ani. Acesta a declarat, ieri, ca, in urma prealegerilor, a -scapat- de problema tinerilor ai caror parinti au functii in partid.


Afirmatia lui Ponta este contrazisa insa de realitatea trista care arata foarte clar ca in PSD nepotismul se aplica cu succes. Multi dintre juniorii partidului care au iesit la alegerile preliminare pe locuri eligibile au in spate tati sau frati care ocupa pozitii-cheie in cadrul formatiunii.

-Nu exista nici un caz de tanar care s-a si calificat si sa aiba un parinte cu functie in partid-, se incapataneaza sa sustina presedintele TSD. Dar intr-un mod stangaci, acesta argumenteaza invocand exceptiile. Iar acestea nu sunt putine la numar. Prima despre care vorbeste o priveste pe fiica fostului ministru al agriculturii Ilie Sarbu, care, in prezent, este membru in Biroul Coordonator al PSD. Daciana Sarbu a ramas in continuare in ochii lui Ponta o persoana cu mult potential in ale politicii. -Eu cred ca ea poate obtine mai multe voturi decat tatal ei-, a declarat acesta despre blonda tesedista, care a iesit pe locul patru la Arges, in timp ce tatal ei a obtinut prima pozitie la Timis.

La Neamt, baronul si-a bagat fiul in parlament

Contraargumentele pe care Victor Ponta si le da singur l-au vizat apoi pe Razvan Bobeanu, liderul TSD Neamt, cel care a obtinut locul al doilea la Camera Deputatilor. Razvan Bobeanu nu este altcineva decat fiul baronului Raul Constantin Bobeanu, pe care conducerea PSD l-a inlocuit din functia de presedinte al organizatiei Neamt la sfarsitul lui martie, o data cu demiterea altor 10 lideri locali controversati. La acel moment, Bobeanu senior si-a exprimat nemultumirea fata de decizia formatiunii, menita sa imbunatateasca imaginea PSD inainte de alegerile locale. -Cu un apartament si o masina, plus un salariu de 10 milioane, nu pot fi baron local-, se plangea atunci Raul Bobeanu. Victor Ponta il vede acum pe acesta ca pe un -simplu membru de partid-.

Senatorul Apostolache a predat stafeta deputatului Apostolache

Numele Apostolache va ramane pe listele parlamentare ale PSD. Aceasta, prin bunavointa tatalui, senatorul Victor Apostolache, care a avut grija ca fiul sau, Mihai Apostolache, sa devina membru de partid imediat dupa ce a implinit 18 ani. Mihai a obtinut, in urma prealegerilor, locul al doilea in Prahova la Camera Deputatilor, acesta detinand si functia de consilier judetean. Victor Ponta -doarme- insa linistit deoarece -senatorul Apostolache nu a candidat la preliminare si nici nu va mai fi pe vreo lista-. Trebuie totusi mentionat faptul ca, potrivit declaratiei de avere, Victor Apostolache a strans impreuna cu familia, pe perioada celor trei mandate de parlamentar, un teren agricol de trei hectare, un apartament de 77 mp. De asemenea, senatorul are creante de 50 milioane de lei, depozite bancare de 6.000 de dolari si 450 milioane de lei. Presa locala sustine ca Mihai Apostolache are o firma profilata pe publicitatea out-door, tipizate, imprimeuri etc. Ziaristii din Prahova au aratat ca majoritatea clientilor PSD ar fi sfatuiti sa-si faca publicitate prin firma tanarului Apostolache.

Explicatii -tesediste- pentru alegerea fiului lui Martin

Presedintelui TSD i-a fost usor sa se spele pe maini si in cazul lui Eduard Martin, fiul prefectului de Constanta, Gheorghe Martid, care a obtinut un loc eligibil la Camera Deputatilor. Ponta nu vede nici o problema in ascensiunea lui Eduard pe listele partidului de guvernamant, deoarece acesta nu a activat niciodata la tineret, ci -direct in organizatia mare-.

Tot la Constanta, legaturile de rudenie au facilitat ascensiunea politica a lui Alexandru Mazare, fratele primarului Radu Mazare, care a obtinut la prealegeri primul loc la Camera Deputatilor.

Si la Vaslui s-a incercat aplicarea formulei nepotismului. La competitia interna s-a inscris Gabriela Cretu, sotia deputatului Dumitru Buzatu. Aceasta a ratat locul eligibil, neobtinand decat pozitia a saptea la Camera Deputatilor.

Un sfert din victoria lui Ponta se bazeaza pe interventia rudelor

Tinerii din PSD au obtinut 19 locuri eligibile pe listele pentru parlament, la alegerile preliminare din partid, dintre care cinci au in spate o ruda politica puternica. Au obtinut primul loc pe liste cinci tineri social-democrati, pe locul al doilea s-au clasat sapte tineri, locul trei a fost ocupat de doi tineri, iar pe locul patru s-au clasat cinci.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.