Home Politic Nesimțirea lui Severin atacă Parlamentul European

Nesimțirea lui Severin atacă Parlamentul European

DISTRIBUIŢI

Revenit din perioada de „convalescență”, timp în care se ascunde prin ultimele rânduri la ședințele din plenul PE, Severin e mai obraznic ca niciodată și iese la ofensivă. Culmea tupeului, chiar și pentru un borfaș la patru ace. Severin a sesizat recent printr-o reclamație ombudsmanul european, instituție căreia îi cere să ia măsuri împotriva conduitei PE în cazul scandalului izbucnit după publicarea articolului din Sunday Times. Severin cere printre altele, acces la birourile sale și crearea unui organism al PE care să apere eurodeputații. Plângerile europarlamentarului vizează Parlamentul European, acuzat că nu a respectat regulile de securitate, permițând astfel ca doi jurnaliști de la Sunday Times să acționeze sub acoperire în incinta Legislativului, unde au făcut înregistrări video și audio cu dispozitive de înregistrare neautorizate. De asemenea, Parlamentului European i se impută faptul că nu a formulat o acțiune penală împotriva publicației Sunday Times și că nu a informat procurorul competent de pătrunderea ilegală în incinta sa. De asemenea, Parlamentului i se impută faptul că nu l-a apărat pe reclamant de acuzațiile la adresa lui și că nu i-a oferit asistență juridică. "Mai mult, Parlamentul nu dispune de un organ specializat sau de o procedură de apărare a unui parlamentar față de acuzații defăimătoare", se arată în plângere. Reclamantul mai acuză PE că, atunci când i-a sigilat biroul, Parlamentul a acționat fără o bază juridică și că Legislativul european nu a respectat imunitatea și dreptul la apărare al reclamantului.
La rubrica pretenții, sursa citată menționează că, în opinia reclamantului, Parlamentul ar trebui să investigheze încălcarea regulilor sale de securitate și să ia o decizie potrivită. De asemenea, reclamantul consideră că Parlamentul ar trebui să adopte reguli clare care să facă obligatorie asistarea juridică a eurodeputaților acuzați de comiterea de ilegalități de către părți terțe sau a căror conduită este investigată de alte instituții UE.

Dragoș Stănculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.